AGROSTAR acuză de incompetenţă funcţionarii Ministerului Agriculturii

F.A.
Companii #Agro-alimentar / 19 februarie 2010

AGROSTAR, cea mai mare organizaţie sindicală din domeniul agricol, consideră că lista ajutoarelor de stat, în forma actuală, aduce prejudicii agricultorilor şi cere ministrului de resort sancţionarea celor care au întocmit documentul, au anunţat astăzi reprezentanţii federaţiei.

Preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan, a declarat:"Concret, ne referim la Ordonanţa cu privire la instituirea ajutoarelor de stat pentru perioada 2010-2013, fără consultarea partenerilor sociali, a organizaţiilor naţionale şi europene reprezentative. Am constatat că Ordonanţa nu respectă întocmai prevederile liniilor directoare ale ajutoarelor de stat, dar nici prevederile Regulamentului al Comisiei Europene. Din conţinutul ei lipsesc măsurile referitoare la Directiva privitoare la energie şi electricitate şi măsura referitoare la pensionare anticipată."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb