AIE: Excedentul global de petrol, mai mare decât aşteptările

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional /

AIE: Excedentul global de petrol, mai mare decât aşteptările

"Posibilitatea unei tăieri coordonate a producţiei mondiale este foarte scăzută" 

Excedentul global de petrol va fi, în primul semestru din 2016, mai mare decât arătau estimările anterioare, ceea ce amplifică riscul unui declin suplimentar al preţului ţiţeiului, întrucât Iranul şi Irakul, membre ale OPEC, şi-au majorat producţia, în timp ce consumul a încetinit, conform Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE).

În raportul lunar al AIE, publicat ieri, agenţia notează că oferta de ţiţei ar putea depăşi consumul cu o medie de aproximativ 1,75 milioane de barili pe zi în perioada ianuarie - iunie 2016, comparativ cu 1,5 milioane barili pe zi, cât era estimarea de luna trecută. Excedentul ar putea fi mai mare dacă OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) îşi majorează producţia, conform AIE.

Amintim că, în ianuarie, în urma ridicării sancţiunilor internaţionale, Iranul şi-a majorat producţia cu 80.000 de barili pe zi, la 2,99 milioane barili pe zi, în timp ce Irakul şi Arabia Saudită au ajuns, de asemenea, la un nivel ridicat al producţiei, de 4,35 milioane barili pe zi, respectiv 10,21 milioane barili.

"În condiţiile în care piaţa este deja suprasaturată cu petrol, va fi foarte greu să vedem o creştere semnificativă a preţului ţiţeiului în viitorul apropiat. În aceste condiţii, au crescut riscurile de scădere pe termen scurt", menţionează AIE.

Preţul barilului de petrol Brent, de referinţă pe piaţa europeană, se menţine la circa 30 de dolari, după ce, în ianuarie, a atins cel mai redus nivel din ultimii 12 ani. Deşi cotaţiile s-au mai redresat pe fondul speculaţiilor potrivit cărora ţările OPEC ar putea cădea de acord cu statele din afara cartelului asupra unei reduceri a producţiei, "posibilitatea unei tăieri coordonate este foarte scăzută", subliniază AIE.

Agenţia a anunţat că, luna trecută, producţia OPEC a urcat cu 280.000 barili pe zi, la 32,63 milioane de barili pe zi, cu aproximativ 900.000 barili/zi mai mult faţă de cererea medie pentru petrolul OPEC în 2016.

Producţia statelor din afara OPEC a scăzut cu 500.000 barili/zi în decembrie. Pentru acest an, IEA aşteaptă o scădere cu 600.000 barili/zi a producţiei ţărilor care nu sunt membre ale cartelului.

AIE preconizează că cererea mondială de petrol va creşte cu 1,2 milioane barili pe zi în 2016, la 95,6 milioane barili pe zi, după ce în 2015 a sporit cu 1,6 milioane de barili pe zi. Estimarea a fost modificată în scădere cu 100.000 de barili pe zi.

Stocurile de petrol din ţările dezvoltate au crescut cu 7,6 milioane de barili în decembrie, la 3 miliarde barili. Astfel, stocurile sunt cu aproximativ 350 de milioane de barili peste medie, conform AIE.

Industria petrolieră din Iran are nevoie de investiţii de 200 miliarde de dolari pentru dezvoltare, în anii viitori, conform oficialilor de la Teheran, care spun că sumele trebuie să provină, în mare parte, din afara ţării.

Bijan Zanganeh, ministrul ţiţeiului din Iran, a declarat: "Avem nevoie de 200 de miliarde de dolari ca să ne atingem ţintele de dezvoltare. Vom primi 15-20 de miliarde de dolari de la Fondul Naţional de Dezvoltare, însă resursele interne nu sunt suficiente pentru nevoile noastre".

Pe segmentul de explorare şi producţie, industria petrolieră iraniană are nevoie de investiţii în valoare de 130 de miliarde de dolari, în timp ce pe segmentul de rafinare necesarul este de 70 miliarde de dolari, a menţionat Zanganeh.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS