AIG va reduce datoria către divizia Federal Reserve din New York cu 25 miliarde dolari

F. A.
Bănci-Asigurări / 25 iunie 2009

American International Group Inc (AIG) a anunţat azi că va transfera acţiunile preferenţiale ale două divizii de asigurări de viaţă către unitatea Federal Reserve din New York, reducându-şi, astfel, datoriile către bancă cu 25 miliarde dolari, relatează Bloomberg.

AIG va depune capitalul American International Assurance Co. (AIA) şi American Life Insurance Co (ALICO) în două instrumente speciale, arată un comunicat al asiguratorului.

Divizia din New York a Federal Reserve va obţine mai apoi acţiuni preferenţiale de 16 miliarde dolari la AIA şi o participaţie de 9 miliarde dolari la ALICO.

Tranzacţia reprezintă "un pas înainte major către rambursarea contribuabililor şi păstrarea valorii celor două divizii", a declarat directorul executiv al AIG, Edward Liddy, printr-un comunicat. Instrumentele speciale pentru investiţii "vor majora valoarea acestor francize, în contextul înaintării procesului de restructurare globală".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb