AIPC, nemulţumită de amânarea privatizării CFR Marfă şi vânzării unui pachet de acţiuni Transgaz

F. A.
Comunicate de presă / 8 noiembrie 2012

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) constată cu dezamăgire faptul că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit sa amâne privatizarea CFR Marfă şi vânzarea unui pachet de acţiuni Transgaz (TGN), considerând că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.

AIPC consideră că prin amânarea acestor listări, statul amână sine die depăşirea stadiului de "frontier market" al pieţei de capital, ratând, încă o dată, intrarea pe radarele fondurilor de investitii specializate pe pieţe emergente, care dispun de multe lichidităţi disponibile pentru investiţii, iar discounturile la care se

tranzacţionează acţiunile româneşti vor rămâne în continuare foarte mari, se precizează în comunicat. Având în vedere faptul că piaţa

de capital este cel mai credibil etalon al unei economii, acest discount se răsfrânge asupra tuturor activelor autohtone, e de părere AIPC în comunicatul de presă.

AIPC solicită pe această cale autorităţilor abilitate să dea dovadă de seriozitate şi profesionalism în stabilirea unor termene clare pentru listarea companiilor de stat sau vânzarea de pachete de acţiuni la companiile deja listate şi, mai ales, respectarea acestor termene, se mai adaugă în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb