"Akzo Nobel" preia unele operaţiuni BASF pe 475 milioane euro

V.R.
Ziarul BURSA #Companii / 18 februarie 2016

Producătorul olandez de lacuri şi vopsele "Akzo Nobel" NV a decis să cumpere operaţiunile industriale de profil ale BASF AG din Germania, pe 475 de milioane de euro (531 de milioane de dolari), ca să-şi consolideze poziţia pe mai multe pieţe.

Anunţul privind preluarea vine după ce, la data de 11 februarie, cele două companii anunţau că negociază pe marginea unei posibile afaceri.

BASF, cel mai mare producător mondial de chimicale, după cifra vânzărilor, derulează o strategie de vânzare a operaţiunilor care sunt supuse presiunilor din cauza rivalilor low-cost. Afacerea pe care o înstrăinează către "Akzo Nobel" a avut vânzări de 300 de milioane de euro în 2015, iar experţii din industrie consideră că divIzia în cauză nu are amploarea necesară să concureze în mod eficient, în viitor, potrivit Reuters.

În schimb, "AkzoNobel" consideră că activităţile pe care le preia de la BASF se potrivesc perfect diviziilor sale existente.

Afacerea este aşteptată să se finalizeze în trimestrul al doilea din anul curent. BASF va transfera către "Akzo Nobel" două fabrici, una din Marea Britanie şi una din Africa de Sud.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb