"Alenia Aeronautica", încă interesată de "Avioane Craiova", dar aşteaptă oferta AVAS

Ştefania Ciocîrlan,Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 2 octombrie 2008

Italienii de la "Alenia Aeronautica" sunt interesaţi de cumpărarea "Avioane Craiova", dar aşteaptă relansarea ofertei de privatizare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit unor surse din cadrul companiei.

"Alenia Aeronautica" a participat la prima licitaţie organizată de AVAS pentru privatizarea "Avioane Craiova", dar a pierdut în favoarea companiei cehe "Aero Vodochody", care a oferit aproximativ 16 milioane de euro pentru pachetul de 80,9% din producătorul autohton de avioane.

Negocierile dintre AVAS şi "Aero Vodochody" pentru preluarea "Avioane Craiova" au eşuat din cauza neînţelegerilor dintre cele două părţi, Autoritatea anunţând, la începutul săptămânii, că va relansa privatizarea companiei aeronautice până pe 20 octombrie, anul acesta.

Reprezentanţii "Alenia Aeronautica" ne-au precizat că ar putea participa la o nouă licitaţie pentru achiziţionarea "Avioane Craiova" dacă oferta prezentată de AVAS va cores­punde criteriilor specificate de italieni.

Surse din cadrul Direcţiei de Relaţii Publice a AVAS ne-au spus că Autoritatea face tot posibilul pentru a relua de urgenţă privatizarea "Avioane Craiova", în condiţiile în care nimeni nu se aştepta la un astfel de deznodământ. Reprezentanţii AVAS au subliniat că oferta de vânzare a companiei aeronautice va fi similară cu cea lansată anterior.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb