ALERT Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate astăzi bugetul pentru anul în curs

F. A.
Politică / 5 februarie 2013

• UPDATE 11:05: Victor Ponta: Cota unică de impozitare rămâne la 16%

Premierul Victor Ponta a precizat, astăzi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, că Bugetul pentru anul în curs prevede o cotă unică de impozitare de 16%, fapt care va aduce o stabilitate economică în ţara noastră.

Indexarea pensiilor - "o promisiune neonorată în anii 2011 şi 2012", re-venirea salariilor bugetarilor tăiate încă din anul 2010, împrumuturi mai puţine şi cu costuri mai mici, respectiv schimbarea "filozofiei" investiţiilor care urmează a fi orientate spre finanţarea din bani europeni şi fonduri nerambursabile reprezintă principalele aspecte pe care premierul Victor Ponta le-a subliniat la începutul şedinţei de astăzi.

---

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului se întruneşte, astăzi la orele 10:00, informează sursele de presă.

Tema întrunirii este dezbaterea proiectului legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului de asigurări sociale pe anul 2013.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb