Alexander Samofal a fost numit şef adjunct al Direcţiei FSB pentru Moscova

S.E.
Internaţional / 25 noiembrie 2025

Agenţi FSB

Agenţi FSB

Alexander Samofal, care a fost acuzat de implicare în asasinarea lui Aleksei Navalnîi şi Vladimir Kara-Murza, a fost numit şef adjunct al Direcţiei FSB pentru Moscova şi regiunea Moscovei şi promovat la gradul de general-maior, conform Meduza, de unde urmează să relatăm.

Valeria Ratnikova, jurnalistă la Dozhd, a făcut descoperirea în timp ce analiza dosarul penal al lui Samofal. Ratnikova este acuzată de răspândirea de „ştiri false”, ea precizând faptul că Samofal „a dat startul” anchetelor împotriva sa.

Anchetatorii lui Samofal au declarat că agentul a participat la prima tentativă de otrăvire a lui Navalnîi din 2017. Împreună cu alţi agenţi FSB, Samofal l-a monitorizat pe Kara-Murza în timpul primei sale otrăviri din 2015.

În 2023, UE a impus sancţiuni împotriva lui Samofal pentru tentativa de omor asupra lui Kara-Murza.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb