Alexander Zverev şi Carlos Alcaraz, în echipa Europei la Laver Cup 2027

O.D.
Sport / 11 noiembrie, 11:52

Alexander Zverev

Alexander Zverev

Alexander Zverev, numărul 1 mondial, şi Carlos Alcaraz (nr. 3) sunt primii jucători confirmaţi care vor reprezenta echipa Europei la Laver Cup 2027, au anunţat organizatorii. Cea de-a 10-a ediţie a turneului va avea loc la Los Angeles, în perioada 24-26 septembrie.

Numărul 1 mondial pentru prima dată în carieră din 2 noiembrie, Zverev va participa în Statele Unite la cea de-a opta ediţie a Laver Cup, după ce a făcut parte din echipa Europei în şase ediţii cu succes, între 2017 şi 2026.

„Particip la Laver Cup încă de la începuturi şi a devenit una dintre săptămânile mele preferate din an”, a declarat Zverev într-un comunicat.

La rândul său, spaniolul Alcaraz va juca pentru a patra oară consecutiv sub tricoul Team Europe. „Sunt foarte fericit să revin pentru a patra oară la Laver Cup şi să joc din nou alături de Alexander”, a spus Alcaraz, de două ori câştigător al turneului (2024 şi 2026).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb