Pe fundalul apusului de pe Riviera Franceză, Magnum Beach Cannes a găzduit o petrecere exclusivistă, unde Alexandrion Group a fost partener. Evenimentul a fost organizat după proiecţia filmului „Fjord”, cel mai recent lungmetraj al apreciatului regizor român Cristian Mungiu, selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2026, conform unui comunicat remis redacţiei.
„Fjord” marchează un nou capitol în parcursul cinematografic al lui Cristian Mungiu, reunind o distribuţie internaţională şi explorând teme umane şi sociale complexe - o continuare a stilului său inconfundabil de storytelling, care i-a adus recunoaştere globală, inclusiv premii la Cannes.
Reunind un mix internaţional de cineaşti, creativi şi formatori de gust cultural, seara s-a desfăşurat într-o atmosferă relaxată, dar elegantă - un moment definitoriu pentru Cannes, unde cinema-ul întâlneşte stilul de viaţă.
Contribuind la atmosfera rafinată a serii, Teodora Tompea, Brand Ambassador Alexandrion, a fost prezentă la eveniment, întruchipând eleganţa şi spiritul contemporan al brandului. Prezenţa sa a consolidat angajamentul acestuia de a se conecta cu publicul prin personalităţi care reflectă valorile sale de autenticitate, rafinament şi implicare culturală.
Pentru Alexandrion Group, prezenţa în astfel de momente vine în mod natural. Susţinerea culturii nu este doar o direcţie, ci face parte din ADN-ul brandului - o modalitate de a rămâne conectat la creativitate, autenticitate şi experienţe relevante,
Evenimentul a atras, de asemenea, atenţia internaţională, actorii consacraţi Sebastian Stan şi Renate Reinsve - protagoniştii „Fjord” - alăturându-se serii, împreună cu alte nume importante din industria globală a filmului şi din mediul creativ. Prezenţa lor a contribuit la consolidarea atmosferei, subliniind rolul evenimentului ca punct de întâlnire pentru voci relevante din cinema şi cultură, într-un cadru în care conversaţia, creativitatea şi celebrarea se îmbină firesc, potrivit comunicatului.
Cristian Mungiu, regizor „Fjord”, a declarant:
"Mă bucur deopotrivă cînd filmele mele sînt văzute în proiecţie publică în cinematograf şi când proiecţia e urmată de un cadru care permite într-un mod natural şi neîngrădit dezbaterea pe care o provoacă filmul.”
Antonio Salameh, Chairman Alexandrion Group, a spus:
„Pentru Alexandrion Group, prezenţa la momente culturale precum Cannes reprezintă atât o expresie a afinităţii noastre, cât şi o oportunitate de a conecta brandurile noastre cu audienţe internaţionale sofisticate. Credem că băuturile premium fac parte dintr-o experienţă mai amplă de lifestyle şi culturală, iar aceste contexte ne permit să interacţionăm cu consumatorii într-un mod autentic şi memorabil, continuând totodată să creştem vizibilitatea globală a portofoliului nostru.”




















































Opinia Cititorului