Alexandru Dimitriu: „Fără amendă pentru permisul sau talonul uitat acasă”

A.G.
Politică / 3 aprilie, 20:31

Sursa foto: Facebook / Alexandru Dimitriu

Sursa foto: Facebook / Alexandru Dimitriu

Şoferii care nu au asupra lor permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare ar putea să nu mai fie sancţionaţi, dacă datele pot fi verificate în sistemele electronice ale Poliţiei Rutiere, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de deputatul Alexandru Dimitriu şi anunţat pe pagina sa oficială de Facebook.

Acesta a precizat, în postarea sursă, că iniţiativa vizează eliminarea sancţiunilor în situaţiile în care documentele sunt valabile, iar informaţiile pot fi confirmate rapid în bazele de date oficiale.

„Realitatea e simplă: nu lipsa hârtiei este problema, ci dacă ai sau nu dreptul să conduci. Iar acest lucru poate fi verificat în câteva secunde”, a transmis Alexandru Dimitriu, potrivit postării.

Deputatul a precizat că, în prezent, legislaţia sancţionează neprezentarea fizică a documentelor, chiar şi în cazurile în care acestea există şi pot fi verificate imediat, calificând această situaţie drept un formalism care nu contribuie la siguranţa rutieră, conform sursei citate.

Proiectul de lege propune ca obligaţia de prezentare a documentelor să fie considerată îndeplinită dacă informaţiile pot fi verificate în bazele de date ale Poliţiei Rutiere, potrivit aceleiaşi surse.

Alexandru Dimitriu consideră că măsura ar reprezenta un pas spre reducerea birocraţiei şi adaptarea administraţiei la utilizarea instrumentelor digitale, mai arată postarea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dar foamea de bani este mare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb