Alexandru Nazare: ”Nu exista alternativa să nu luăm măsuri”

S.B.
Politică / 3 iulie, 16:52

Alexandru Nazare: ”Nu exista alternativa să nu luăm măsuri”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat joi că nu exista alternativa să nu luăm măsuri pentru că, dacă nu le luau acum, erau obligaţi să ia dublul acestor măsuri, în nu mai puţin de 3 luni şi erau condamnaţi 3 sau 4 ani să nu se mai poată finanţa, potrivit news.ro.

El a mai spus că prin toate măsurile pe care le vor lua, inclusiv pachetul doi anunţat de prim-ministrul Bolojan, vor încerca ca aceste măsuri să vizeze în mod egal toate zonele, adică efortul să fie cumulat.

”Respect foarte mult contribuabilii, antreprenorii, românii care îşi desfăşoară acitivăţi independente, pe toţi plătitorii de taxe care fac acest effort şi îi rog să vină în acest parteneriat, alături de noi, chiar dacă acest prim pachet este preponderent de venituri, dat fiind faptul că acest pachet nu este pentru o categorie social nici pentru alta, nu are nici culoare politică, nici de stânga nici de dreapta, e un pachet care protejează românii şi am avut 9 zile la dispoziţie să îl elaborăm. Ce pot să garantez este că prin toate măsurile pe care le vom lua, inclusiv pachetul doi anunţat de prim-ministrul Bolojan, vom încerca ca aceste măsuri să vizeze în mod egal toate zonele, adică efortul să fie cumulat”, a spus ministrul Finanţelor. Alexandru Nazare a precizat că de asemenea, important este să îl facem cât mai rapid. ”Să ştiţi că nu exista alternativa să nu luăm măsuri pentru că, să presupunem că nu luam aceste măsuri, acum, eram obligaţi să luăm dublul acestor măsuri, în nu mai puţin de 3 luni, dar eram condamnaţi 3 sau 4 ani să nu ne mai putem finanţa”, a subliniat Nazare. El a menţionat într-adevăr creşterea TVA-ului este un impact pe inflaţie, dar asta nu înseamnă că nu vor lua măsuri de stimulare a investiţiilor. ”Datorită deficitului de încredere pe care România l-a acumulat până acum, care e un deficit semnificativ, paleta de decizii pe care o mai aveam la dispoziţie n-a fost şi nu este atât de largă. Trebuie să spunem adevărul. Pentru că am ignorat aceste lucruri foarte mulţi ani de zile şi nu mai avem aceeaşi încredere. Ca atare, vom lua măsuri pe investiţii. Bineînţeles, ne vom concentra pe investiţii, ne vom orienta spre investiţii, dar nu puteam să facem acest lucru în primele 8 zile”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Nu in ordinea asta.

    Trebuiau luate de sus in jos .  

    Si tara accepta.  

    Trebuia sa antrenati procuratura in toate aceste cheltuieli idioate, astfel incat Orban( vezi fabrica de masti), Catu, Ciolacu, Ciuca, Caciu..etc sa plateasca cu averea proprie .  

    Nu faceti asa , lumea se va indrepta masiv contra voastra, pe principoiul mor eu , dar v-o trag rau si voua.  

    Ati gresit . 

    Iar Bolojan deja este vazut ca un instrument al celor din afara care vor sa cumpere Hidro, si alte firme din tara.  

    Ati gresit.

    Va fi "prajit".  

    Alternativa e sa luati masuri bune, nu proaste. Incetati cu donatiile militare catre Ucraina! Si furati pe urmatorii 5 ani cu 2.5% mai putin, dar nu va mai saturati - voi si neamurile voastre.

    1. Foarte corect.

      Corect. Ați văzut politician care să se plângă de măsurile de austeritate ?

    Îmi pare rău dar ați băgat România in gard policienii PNL , PSD , UDMR și acum va e frica de popor .. Cine a făcut accidentul sa plătească , toate guvernele din ultimi patru ani .. Sa scoată banii care i au furat și sa i pună pe masa .. Ce se întâmpla acum este un genocid fata de întregul popor roman …La tribunal cu voi politrucilor .. Jeguri …

    ...

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb