Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, admite că în sistemul de sănătate există subfinanţare, însă aminteşte că în ultimii ani instituţiile din acest domeniu au beneficiat de bugete semnificativ mai mari decât în trecut, din fondul naţional şi din bani europeni, potrivit news.ro.
”Am văzut reacţii care spun că sistemul de sănătate este subfinanţat. Da, sistemul de sănătate este subfinanţat, dar dacă ne uităm în dinamică faţă de acum şase ani de zile bugetul sănătăţii, bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a crescut de la 45 de miliarde la 80 de miliarde, bugetul Ministerului Sănătăţii s-a dublat, doar de când sunt eu aici, în anul 2022, pentru componenta de acţiuni prioritare, îmi vine rapid în minte programul de acţiuni prioritare pentru AVC, a fost preluat cu un buget naţional de 18 milioane pentru toată ţara, anul acesta vorbim de aproape 70 de milioane. Bugetul pentru ATI a fost preluat cu un buget naţional de 98 de milioane, astăzi vorbim de peste 300 de milioane. Bugetele şi finanţarea spitalelor, sigur, nu a crescut suficient, dar a crescut treptat şi semnificativ în ultimii ani”, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii.
El a arătat că inclusiv Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi, de unde şapte copii care au fost internaţi în secţia de Terapie intensivă au murit, a primit fonduri de la minister, arătând că în cazul unităţii sanitare ieşene nu se poate discuta despre subfinanţare, ci ”despre indolenţă, despre un prost management al unităţii sanitare, despre nepăsare, despre neaplicarea protocoalelor care de data aceasta au existat”.
Ministrul a reluat anunţul potrivit căruia ministerul va înfiinţa un nou program de acţiuni prioritare dedicat limitării infecţiilor asociate activităţii medicale, subliniind că se lucrează deja pentru acest program în cadrul căruia spitalele care deţin secţii de terapie intensivă vor primi finanţare pentru achiziţia de dezinfectanţi, pentru achiziţia de filtre HEPA, de materiale şi de consumabile dedicate reducerii infecţiilor asociate a activităţii medicale.
Rogobete a spus că e nevoie de acest program ”pentru a elimina orice scuză”.
”Suntem ţara scuzelor şi de câte ori se întâmplă ceva, sigur că putem găsi, la orice idee găsim un «nu se poate», la orice situaţie găsim o scuză şi de obicei este de vină, evident, Ministerul Sănătăţii şi, de ce nu, ministrul Sănătăţii. De data aceasta, unitatea sanitară a beneficiat de fonduri impresionante, aş putea spune eu, din partea Ministerului Sănătăţii, deşi vorbim de un spital care nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, nu ministrul Sănătăţii a pus managerul, nici directorul medical, nici şeful de secţie în mod ilegal, nici şeful de la SPIAM şi aşa mai departe. Vorbim aici de o nepăsare administrativă, vorbim, aşa cum am mai spus public în aceste zile, de un haos administrativ şi un haos procedural pe care eu nu l-am mai întâlnit în multe spitale din această ţară”, a adăugat Rogobete.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Gogu în data de 02.10.2025, 19:40)
1.In spitale marea majoritate sunt angajati pe bani...sau pile,relatii,bani.Nu conteaza profesionalismul cat conteaza banii pe care ii da ca sa intre in sistem.Se poate investiga usor daca se doreste.
2.Spitalele trebuie sa apartina ministerului sanatatii si nu primariilor.Primariile au alte atributii ale comunitatii.Ce autoritate are ministerul sanatatii in spitale daca acestea sunt administrate de primarii?Cine raspunde in cazul in care se intampla vreo tragedie?Sistemul de organizare este asta...ministerul sanatatii face investitii in spitale si primariile le administreaza?
3.Nu conteza cati bani bagi in spitale conteaza rezultatul investitiilor.
4.Practic din cate observ nu este nici o forma de organizare e ca in curtea scolii in care fiecare se bate cu pumnul in piept ca uite cate am realizat...