Revista BURSA Construcţiilor

Alexei Navalnîi a cerut ajutorul unei comisii publice pentru a obţine injecţii cu analgezice

S.B.
Internaţional / 29 martie

Alexei Navalnîi a cerut ajutorul unei comisii publice pentru a obţine injecţii cu analgezice

Criticul Kremlinului Alexei Navalnîi, încarcerat într-o închisoare din Rusia, a solicitat ajutorul unei comisii publice pentru a obţine injecţii cu analgrezice pentru dureri grave pe picior, a afirmat şeful acestei comisii, într-un comunicat, informează news.ro.

Navalnîi a fost închis luna trecută, pentru o pedeapsă de doi ani şi jumătate, primită pentru acuzaţii despre care afirmă că sunt motivate politic.

Acesta a fost arestat în ianuarie, la întoarcerea în Rusia din Germania, unde şi-a revenit după ce a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok.

Politicianul de opoziţie, în vârstă de 44 de ani, a afirmat într-un comunicat că cererea sa pentru a fi tratat de către un medic civil a fost respinsă şi că a fost trezit de un paznic la fiecare oră în timpul nopţii, într-o încercare deliberată de a-i submina sănătatea.

Membrii unei comisii publice locale de monitorizare, un organism semi-oficial cu acces la închisorile ruseşti, l-au vizitat vineri pe Navalnîi în colonia penală în care se află, la 100 de kilometri la est de Moscova.

"Dintr-o conversaţie (cu Navalnîi) am aflat că simte durere la picior şi a cerut ajutor pentru a face injecţii cu Diclofenac pentru reducerea durerii. El este capabil încă să meargă", a declarat Viaceslav Kulikov, şeful comisiei, într-un comunicat transmis online.

Comisia nu a spus dacă Navalnîi a primit injecţiile analgezice pe care le-a cerut.

"Ne-am ... asigurat că solicitarea sa a fost înregistrată oficial", a spus Kulikov.

O purtătoare de cuvânt a unui departament regional al autorităţii penitenciare din Rusia a refuzat orice comentariu imediat.

Diclofenacul este un medicament care reduce inflamaţia şi durerea şi este utilizat pentru tratarea problemelor cu articulaţiile, muşchii şi oasele, se arată în informaţiile de pe site-ul Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie.

Navalnîi a spus că singurul său tratament a fost două pastile de ibuprofen pe zi şi un diagnostic neclar.

Avocatul lui Navalnîi, Vadim Kobzev, care l-a vizitat pe politician cu o zi înainte de monitorizarea publică, a declarat că nu este la curent cu solicitarea sa de injectare a analgezicului.

Două duzini de medici ruşi au declarat într-o scrisoare deschisă, publicată online duminică, că Navalnîi ar putea suferi de consecinţele otrăvirii sau de o nouă boală cauzată de recuperarea incompletă.

"Ne temem de ce este mai rău. Lăsarea unui pacient cu această afecţiune fără ajutor, poate fi chiar nevoie de o operaţie, poate duce la consecinţe grave, inclusiv la o pierdere ireversibilă, totală sau parţială a funcţiilor membrelor inferioare ", au spus medicii în scrisoarea respectivă, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

17 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5075
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7620
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.3938

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro