Liderul opoziţiei ruse şi activistul anticorupţie Alexei Navalny a fost otrăvit cu toxina unei broaşte din Ecuador, "foarte probabil ducând la moartea sa", a declarat Ministerul de Externe al Regatului Unit, conform The Guardian.
"Numai statul rus avea mijloacele, motivul şi ocazia de a utiliza această toxină letală pentru a-l viza pe Navalnîi în timpul detenţiei sale într-o colonie penală rusă din Siberia, şi îl considerăm responsabil pentru moartea sa”, a declarat guvernul britanic, relatează sursa.
"Epibatidina se găseşte în mod natural la broaştele „săgeată” (din familia Dendrobatidae) care trăiesc în sălbăticie în America de Sud, arată sursa. Broaştele „săgeată” nu produc această toxină în captivitate, iar această specie nu se găseşte în mod natural în Rusia. Nu există nicio explicaţie nevinovată pentru prezenţa ei în corpul lui Navalny”, a adăugat sursa.
Ancheta cu privire la moartea în închisoare a lui Navalnîi a fost condusă de Marea Britanie „împreună cu parteneri din Suedia, Franţa, Ţările de Jos şi Germania”, conform The Guardian.
Marea Britanie a raportat otrăvirea către Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice (OPCW), invocând o „încălcare flagrantă” de către Rusia a Convenţiei privind armele chimice. relatează aceeaşi sursă.
Vestea vine cu doar câteva zile înainte de împlinirea a doi ani de la moartea lui Navalnîi într-o colonie penală din Siberia şi în timp ce oficialii şi experţii în securitate s-au reunit la Conferinţa de securitate de la Munchen pentru a discuta, printre altele, despre ameninţarea pe care Rusia o reprezintă în continuare pentru Europa, scrie The Guardian.
Vorbind de la Conferinţa de securitate de la Munchen, ministrul de externe britanic Yvette Cooper a declarat: „De când Iulia Navalnaia a anunţat pierderea soţului ei aici, la Munchen, în urmă cu doi ani, Marea Britanie a căutat cu determinare adevărul despre moartea lui Alexei Navalny.... Astăzi, alături de văduva sa, Marea Britanie scoate la lumină complotul barbar al Kremlinului de a-i reduce vocea la tăcere”, relatează sursa.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2026, 18:03)
se mai da inca un mandat de arestare pt Putin?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2026, 18:15)
Cam cum a incercat deep state-ul sa-l omoare pe Trump in vara 2024.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2026, 18:25)
inscenare pt voturi, uita-te la ureche daca are ceva.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2026, 18:26)
Si Presedintele Jhn F. Kennedy a fost ucis tot de putinica ?!
hihihihahaha
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2026, 19:10)
harvey lee oslwald
si care-i ideea pa Abel cine l-a omorat
sunt mai multi care omoara in lumea asta, acum vorbim de Navalny- omorat in puscarie la ordinul lui...?