"Alstom" şi "Siemens" au făcut noi concesii pentru obţinerea aprobării fuziunii

Ziarul BURSA #Internaţional / 29 ianuarie 2019

"Alstom" şi "Siemens" au făcut noi concesii pentru obţinerea aprobării fuziunii

Grupul feroviar francez "Alstom" SA a anunţat, ieri, că împreună cu omologul german "Siemens" AG continuă dialogul cu Comisia Europeană, confirmând că cele două companii au oferit noi concesii în încercarea de a obţine aprobarea Executivului comunitar pentru fuziunea activităţilor lor în domeniul feroviar, informează Reuters.

Guvernele din Franţa şi Germania sunt în favoarea acestei tranzacţii care ar crea un campion european însă Bruxelles-ul are îngrijorări cu privire la concurenţa în Europa în condiţiile în care "Alstom" şi "Siemens" sunt doi giganţi din sectorul transportului feroviar european, conform Agerpres.

Ieri, "Alstom" a precizat că remediile prezentate păstrează fundamentele economice şi industriale ale tranzacţiei. Grupul francez a adăugat însă că "nu există nicio certitudine că această propunere va fi suficientă pentru a răspunde îngrijorărilor Comisiei".

Fuziunea dintre "Alstom" şi "Siemens" ar da naştere unui gigant european în domeniul transportului feroviar, prezent în 60 de ţări şi cu o cifră de afaceri anuală de 15,6 miliarde euro. Această fuziune ar permite celor două companii să concureze cu chinezii de la CRRC şi cu grupul canadian "Bombardier".

Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat recent că Executivul comunitar va examina concesiile de ultim moment prezentate de "Alstom" şi "Siemens" în încercarea de a salva proiectul lor de fuziune în domeniul feroviar.

O decizie a Comisiei Europene cu privire la aprobarea sau interzicerea fuziunii dintre "Alstom" şi "Siemens" este aşteptată până la data de 18 februarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2358
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7150
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0467
Gram de aur (XAU)Gram de aur651.1807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
explorebucharest.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb