Alt presupus membru al Hamas, arestat în Germania, suspectat de pregătirea unor atentate

T.B.
Internaţional / 13 noiembrie, 10:36

Alt presupus membru al Hamas, arestat în Germania, suspectat de pregătirea unor atentate

Alt presupus membru al Hamas a fost arestat de către autorităţile germane, la o lună şi jumătate după arestarea a trei presupuşi membri ai mişcării islamiste palestiniene, suspectaţi de procurarea unor arme cu scopul de a comite atentate vizând instalaţii israeliene sau evreieşti, relatează AFP.

Acest bărbat, născut în Liban şi prezentat ca fiind Borhan El-K., a fost arestat marţi de către poliţia germană pe o autostradă, la intrarea în Germania din Cehia, a anunţat într-un comunicat parchetul federal german, competent în dosare antiteroriste.

Parchetul îl suspectează că face parte dintr-o organizaţie teroristă străină după ce a ”achizţionat în Germania o puşcă automată, opt pistoale marca Glock şi peste 600 de cartuşe” în august.

El a transportat aceste arme la Berlin, pentru a i lefurniza lui Wael F. M., unul dintre cei trei bărbaţi arestaţi în octombrie în capitala germană.

Hamasul a dezminţit că are vreo legătură cu ei.

Armamentul şi muniţia confiscate urmau, potrivit parchetului, să fie folosite în ”atentate sângeroase ale Hamas împotriva unor instalaţii israeliene sau evreieşti în Germania şi Europa”.

Miercuri, poliţia daneză a percheziţionat locuri cu legătură cu Borhan El-K. ”şi cu alt suspect, la Copenhaga şi în împrejurimi”, anunţă parchetul.

Din această presupusă reţea face parte şi un britanic, arestat joi, la Londra, la cererea justiţiei germane, suspectat de legături cu o ascunzătoare de armament descoperită la Viena, în Austria.

În Germania au avut loc, în ultimele luni, mai multe atacuri sângeroase cu armă albă, atentate cu motivaţii jihadiste şi violenţe ale extremei drepte care subliniază probleme de securitate.

La începutul lui noiembrie, autorităţile germane anunţau arestarea, la Berlin, a unui sirian în vârstă de 22 de ani, suspectat de pregătirea unui atentat islamist.

Conflictul israeliano-palestinian are o rezonanţă specială în Germania, din cauza responsabilităţii germane în Holocaust.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0908
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3146
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4784
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8301
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.2291

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb