Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Ana Birchall (PSD), consideră că ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, înţelege să continue "scandalul şi atacul la persoană" în loc să se ocupe în mod "real" de creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, în contextul în care, la audierile de ieri din Parlament, cei doi au avut discuţii în contradictoriu pe tema absorbţiei pe cadrul financiar 2014-2020.
"În spiritul transparenţei şi pentru corecta informare a opiniei publice, doresc să spun că audierea unui ministru în cadrul comisiei de resort reprezintă un exerciţiu instituţional normal şi, în acelaşi timp, o practică pe care noi, la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, am instituit-o şi am promovat-o pentru a crea o punte de dialog constructiv între Legislativ şi Executiv. Această audiere nu a fost stabilită pentru ca domnul ministru să aibă o tribună de la care să îşi rezolve disputele personale", a afirmat Ana Birchall, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Deputatul PSD a precizat: "Atât în cadrul audierii din 27 iunie, cât şi în ieşirile publice ulterioare, am constatat cu regret că ministrul Ghinea a ales să continue dezinformarea şi atacurile la persoană şi să ignore faptul că audierea unui ministru în Parlament reprezintă o procedură democratică normală, interpretând invitaţia Comisiei pentru afaceri europene în cheia conflictelor sale personale şi într-un registru politic neacoperit de realitate. Dacă solicitarea de participare la audierea Comisiei pentru afaceri europene reprezintă pentru domnul ministru o ameninţare - aşa cum invocă domnul Ghinea, atunci domnia sa are o mare problemă de raportare faţă de Comisia noastră, în particular, şi faţă de instituţia Parlamentului, în general".
Comisia pentru afaceri europene îi solicită ministrului să răspundă public întrebărilor care i-au fost adresate în cadrul audierii de ieri. De asemenea, Birchall îi cere lui Ghinea să prezinte "în regim de urgenţă" situaţia la zi a facturilor pe anul 2016 achitate de către Autorităţile de Management din exerciţiul financiar 2014-2020 pentru programele gestionate exclusiv de Ministerul Fondurilor Europene.
Deputatul PSD îi mai solicită ministrului să confirme dacă, pentru programul "Schema de Garantii pentru Tinerii NEETS", ţara naostră a returnat deja către Comisia Europeană suma de 32 milioane euro reprezentând pre-finanţarea necheltuită până în prezent şi, dacă da, de ce nu a informat în mod transparent opinia publică în legătură cu această situaţie.
"Ţinând cont că domnul Cristian Ghinea a insistat să atace şi să dezinformeze, dacă se demonstrează afirmaţiile mele privind gradul de absorbţie zero al Ministerului pe anul 2016 şi faptul că avansul de 1,5 miliarde euro de la Comisia Europeană stă necheltuit în contul BNR, din cauză că Autorităţile de Management sunt încă neacreditate, atunci este domnul ministru pregătit să înţeleagă că trebuie să îşi prezinte demisia de onoare?", a mai declarat Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, potrivit comunicatului.
Ministrul Cristian Ghinea a fost chemat ieri la audieri în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, pentru a da explicaţii cu privire la gradul redus de absorbţie a fondurilor europene şi pentru a prezenta măsurile care vor fi luate de MFE în ceea ce priveşte Planul Juncker.
La audieri, Cristian Ghinea şi Ana Birchall (deputat PSD) au avut discuţii în contradictoriu pe tema absorbţiei pe cadrul financiar 2014-2020.
Ministrul a calificat drept "prematură" declaraţia deputatului PSD, potrivit căreia gradul de absorbţie al fondurilor europene în 2016 este zero.
"Eu am fost elegant când am spus că este o declaraţie prematură, că nu am vrut să spun că este o minciună. 57 milioane euro sunt banii intraţi pentru 2014-2020. Deci este mai mult decât zero. A doua declaraţie prematură a fost în legătură cu Planul Juncker. Acest Guvern are 5 proiecte trecute de faza preliminară a CE, deci cu 5 mai multe decât Guvernul Ponta. Nu MFE este ministerul însărcinat cu contactul pe Planul Juncker şi mă aşteptam să ştiţi acest lucru", a spus Ghinea, potrivit unor surse din media.
În replică, Birchall a afirmat că acesta insistă în dezinformare.
"Văd că insistaţi în dezinformare. (...) Beneficiarii stau din Decembrie 2015 cu contracte semnate şi proiectele au fost depuse şi evaluate de anul trecut. Până la momentul la care noi vorbim fondurile europene atrase pe 2016 se reduc la zero şi avem risc de a avea zero şi pe tot anul 2016. Banii de care vorbiţi dumneavoastră sunt alocaţi în avans", a spus deputatul.
În context, ministrul de resort a precizat că a pus la dispoziţia Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor scrisoarea prin care CE informează Parlamentul European că în exerciţiul financiar 2014-2020 au fost trimişi către România 57 milioane de euro.
"Este mai mult de 0%. Nu aveţi nicio legătură cu aritmetica, îmi pare rău să vă spun", a arătat Ghinea, precizând că suma a fost alocată pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Audierea ministrului s-a terminat înainte ca acesta să răspundă la toate întrebările membrilor comisiei.