ANA MARIA PĂTRU, LA CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A AEP:  "Modernizarea proceselor electorale trebuie să înceapă întotdeauna cu oamenii"

Laura Boico
Politică / 6 octombrie 2016

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a prezentat, în deschiderea Conferinţei internaţionale a AEP, principalele proiecte realizate şi implementate de autoritate în domeniul modernizării proceselor electorale, evidenţiind rolul decisiv al factorului uman, potrivit unui comunicat al instituţiei remis redacţiei.

Conform sursei citate, în opinia preşedintelui AEP, "modernizarea proceselor electorale, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă, trebuie să înceapă întotdeauna cu oamenii".

"Nu mă refer aici la dobândirea unor competenţe practice sau tehnice în materie electorală. Mă refer la modernizarea modului de a gândi şi de a vedea lucrurile, la viziune, renunţarea la tradiţionalism şi adaptarea la evoluţia societăţii, precum şi la implicarea activă în procesul electoral, bineînţeles în limita cadrului legal existent", a precizat Ana Maria Pătru la cea de-a treia Conferinţă internaţională a AEP, care se desfăşoară joi şi vineri la Dunavăţu de Jos, judeţul Tulcea.

Conferinţa, care are tema "Modernizarea proceselor electorale", reuneşte reprezentanţi ai organismelor de management electoral din zece ţări, precum şi ai unor organizaţii internaţionale cu activitate remarcabilă în domeniul electoral, precum Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (International IDEA), Asociaţia Mondială a Organismelor Electorale (A-WEB), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) şi Centrul Internaţional pentru Studii Parlamentare (ICPS), precizează sursa citată.

De asemenea, la eveniment participă reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Institutului European din România, precum şi membri ai unor organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul electoral.

Lucrările conferinţei sunt transmise în direct pe pagina oficială de Facebook a AEP, pe site-urile www.privesc.eu şi www.juridice.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb