China a declarat marţi că se opune „sancţiunilor unilaterale ilegale”, după ce Statele Unite au anunţat noi măsuri împotriva Iranului, inclusiv sancţiuni secundare care vizează reţeaua internaţională de aviaţie comercială iraniană, relatează agenţia de ştiri oficială a Turciei, Anadolu Ajansi.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, a afirmat că Beijingul respinge sancţiunile care nu au temei în dreptul internaţional şi nu sunt autorizate de Consiliul de Securitate al ONU, conform sursei citate.
„China se opune în mod constant sancţiunilor unilaterale ilegale care nu au un temei în dreptul internaţional şi nu sunt autorizate de Consiliul de Securitate al ONU”, a declarat Guo Jiakun, potrivit publicaţiei.
China s-a opus în mod repetat sancţiunilor americane împotriva Iranului şi ceea ce Beijingul numeşte „jurisdicţia cu braţ lung” a Washingtonului, informează sursa menţionată.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat luni că operaţiunile companiilor aeriene comerciale iraniene la nivel mondial vor fi vizate de noile măsuri începând de miercuri, conform publicaţiei.
Oficialul american a avertizat că aeroporturile şi companiile străine care alimentează aeronave iraniene, oferă servicii de aterizare sau vând bilete pentru acestea ar putea pierde accesul la sistemul bancar american şi la mecanismele de compensare în dolari, potrivit sursei.
Bessent a afirmat că Washingtonul a discutat aplicarea măsurilor şi cu autorităţile chineze, inclusiv cu guvernatorul Băncii Populare a Chinei, Pan Gongsheng, iar potrivit oficialului american, Statele Unite au identificat intermediari financiari acuzaţi că ajută Teheranul să eludeze sancţiunile şi intenţionează să îi vizeze în cadrul campaniei de presiune, relatează publicaţia.
Măsurile fac parte din „Operaţiunea Furie Economică” a administraţiei americane, în contextul în care conflictul din Iran, declanşat de atacurile coordonate americano-israeliene de la sfârşitul lunii februarie, a intrat în a şaptea lună, potrivit sursei.


























































Opinia Cititorului