ANALIZĂ WBS Europa - jurnal bursier - 6 iunie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 7 iunie 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au început săptămâna cu o sesiune de evoluţii negative, în contextul unui impas aparent în negocierile pentru furnizarea de ajutor financiar pentru Grecia.

    Astfel, conform unor surse citate de publicaţia germană Handelsblatt, decizia privind un nou program de ajutor financiar ar putea fi amânată până după data limită de 20 iunie, datorită opoziţiei prezentate de o parte a guvernelor europene. Astfel, potrivit surselor citate, Slovacia şi Marea Britanie au obiectat faţă de folosirea fondurilor Facilităţii pentru Stabilitate Financiară (EFSF) pentru împrumuturi către Grecia. În paralel, oficialii ministerului de finanţe al Germaniei au declarat că ajutorul financiar nu este necesar să fie furnizat de EFSF. Conform variantei agreate de oficialităţile germane, un nou pachet financiar ar necesita o implicare "voluntară" a creditorilor privaţi actuali în privinţa rulării împrumuturilor existente. Tot astăzi oficialii eleni au anunţat că Grecia a exercitat o opţiune de vânzare a jumătate din deţinerea de 20% în Hellenic Telecommunications Organization SA către Deutsche Telekom pentru suma de 400 de milioane de euro, iar primul ministru George Papandreou a declarat că este dispus să recurgă la un referendum pentru a determina susţinerea populară a continuării planului de austeritate necesar pentru obţinerea următoarelor tranşe ale ajutorului financiar.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb