ANALIZĂ WBS Europa - jurnal bursier - 8 iunie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 9 iunie 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au suferit astăzi o nouă sesiune de evoluţii negative, aversiunea pentru risc a investitorilor fiind alimentată de absenţa unor indicaţii privind introducerea în SUA a unui nou set de măsuri de "quantitative easing", precum şi de lipsa unui consens european privind modalitatea optimă de abordare a problemei ajutorului financiar necesar Greciei în perioada următoare.

    Printre cele mai importante influenţe negative ale zilei s-au numărat evoluţiile sectoarelor minier, afectat de scăderea cotaţiilor materiilor prime pe piaţa londoneză, financiar şi tehnologic. Disputa privind modalităţile de abordare a asistenţei financiare pentru Grecia a adăugat o nouă divergenţă de opinii între oficialităţile germane şi cele ale Băncii Centrale Europene. Ministrul de finanţe german a adresat preşedintelui ECB Jean-Claude Trichet şi celorlalţi miniştri de finanţe din zona euro o scrisoare susţinând alternativa extinderii cu şapte ani a maturităţii obligaţiunilor Greciei şi indicând că discuţiile pe tema asistenţei financiare ar trebui să includă o contribuţie semnificativă din partea creditorilor privaţi actuali. Poziţia este în conflict cu cea a oficialilor ECB, care preferă ca implicarea deţinătorilor de bonduri elene să fie una strict voluntară, şi a generat reacţii negative din partea guvernului francez care se opune introducerii unor măsuri de restructurare a datoriei Greciei.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb