ANALIZĂ X-TRADE BROKERS: Francul se întăreşte până la noi maxime istorice în faţa Euro

F. A.
Comunicate de presă / 30 mai 2011

De la începutul lunii mai, Euro a pierdut 5,2% în faţa francului elveţian, scăderea fiind de 2,4% de la începutul anului. "Datoria publică a Greciei depăşeşte 150% din PIB, iar măsurile de austeritate adoptate până acum nu au reuşit să coboare suficient deficitul încât să restabilească încrederea pieţelor. Jean-Claude Juncker a turnat săptămâna trecută gaz pe foc, vorbind despre posibilitatea ca FMI să nu elibereze următoarea tranşă, în iunie, iar UE să nu sară în ajutor", a declarat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.

Aprecierea francului nu se datorează însă numai dorinţei de a retrage capitaluri denominate în Euro. Chiar şi în faţa dolarului american francul este câştigător, atingând de asemenea niveluri record. "Neîncrederea în monedele consacrate - dolarul american, Euro - este la cote neobişnuit de înalte. Economia SUA dă semne tot mai clare de slăbiciune, în timp ce neînţelegerile din Congres amână luarea unor decizii esenţiale în privinţa reducerii deficitului bugetar. Francul devine prin comparaţie o insulă de stabilitate", a adăugat Victor Safta. Pieţele sunt însă atente şi la posibilitatea ca SNB (Banca Centrală a Elveţiei) să ridice rata dobânzii în lunile următoare pentru a limita presiunile inflaţioniste.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb