Anamaria Gavrila: POT cere anularea sancţiunilor aplicate protestatarilor din Bucureşti

I.S.
Politică / 21 iulie, 15:49

Anamaria Gavrila: POT cere anularea sancţiunilor aplicate protestatarilor din Bucureşti

Partidul Oamenilor Tineri cere retragerea ''imediată'' a sancţiunilor aplicate celor care au protestat duminică în Bucureşti, susţinând că românii care ''îndrăznesc să-şi apere demnitatea'' sunt ''hărţuiţi'', potrivit unui comunicat oficial transmis de partidul POT.

''POT condamnă ferm reţinerea abuzivă a bărbatului care a protestat pe Autostrada A1, precum şi amenzile colosale aplicate celor 13 cetăţeni prezenţi în acelaşi context. Această reacţie disproporţionată a autorităţilor arată, o dată în plus, că guvernarea actuală se teme de propriii cetăţeni şi foloseşte forţa represivă a statului pentru a reduce la tăcere orice voce care deranjează''

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat că ''dreptul la protest nu se pedepseşte cu amenzi''.

''Nu este normal ca, într-un stat care pretinde a fi democratic, oamenii să fie pedepsiţi pentru că îndrăznesc să se revolte împotriva abuzurilor, nedreptăţii şi sărăciei. Asta nu mai este democraţie, ci o formă mascată de dictatură administrativă. În majoritatea statelor europene, protestele agricultorilor, ale transportatorilor sau ale micilor întreprinzători se desfăşoară prin blocaje rutiere, ocuparea spaţiului public şi chiar oprirea activităţii economice. Nimeni nu-i ameninţă, nimeni nu-i amendează cu zeci de mii de lei, nimeni nu-i tratează ca pe un pericol public. Pentru că în democraţie reală, statul îşi ascultă cetăţenii, nu îi bagă în dube'', a declarat Gavrilă, conform sursei citate.

Conform acesteia, Partidul Oamenilor Tineri cere public retragerea imediată a sancţiunilor aplicate celor care au protestat şi ''încetarea oricărei forme de hărţuire a românilor care îndrăznesc să-şi apere demnitatea''.

''România are nevoie de solidaritate, nu de teroare instituţională. Are nevoie de lideri care ascultă, nu de conducători care reprimă'', a mai declarat Anamaria Gavrilă.

Şase dosare penale au fost întocmite de poliţişti şi jandarmi după protestele de duminică din Piaţa Victoriei şi Autostrada A1, a informat, luni, Jandarmeria Română.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, poliţiştii şi jandarmii au întocmit şase dosare penale pentru faptele de ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, s-au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 72.942 de lei.

Au fost reţinute două certificate de înmatriculare şi două seturi de plăcuţe de înmatriculare.

Câteva sute de persoane au participat duminică, în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva Guvernului Bolojan.

Tot duminică, şoferii a două camioane au blocat pentru câteva zeci de minute traficul pe Autostrada A1 pe sensul Piteşti - Bucureşti. Unul dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi instigarea publică.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Anomalia G: erau sălbaticii noștri, daci libertini, rumani care trăiesc cu apa, sol, energie.

    Golanii suveranisti trebuie lasati sa-si faca de cap in tara , dupa mintea putina a Javrilei, asa a vazut ea in Franta .

    De ce ne-ar interesa ce spune individa asta? Cine e violent la puscarie, scurt. Acel "popor" de 3-400 de persoane trebuie sa stie ca exista legi. Ce atatea discutii?

    Asa-i cand nu gandim, cerem numai prostii. Corect ar fi fost sa ceara sanctionarea romanilor care nu au participat la proteste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3561
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2885

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb