Anca Boagiu cere demisia lui Victor Ponta

F. A.
Politică / 10 iulie 2012

Reacţia nervoasă a premierului Victor Ponta la adresa cancelarului Germaniei, Angela Merkel, se înscrie în cazuistica patologică, a afirmat europarlamentarul PD-L, Anca Boagiu, într-un comunicat de presă, adăugând: "Disperat de reacţiile imediate ale cancelariilor UE şi a SUA la adresa sa, generate de atacul violent asupra statului de drept pe care l-a comis, Victor Ponta îşi permite să reacţioneze împotriva acestora într-un limbaj suburban, acoperindu-se de ridicol".

Boagiu a mai precizat că opinia cancelarului Germaniei referitoare la spulberarea statului de drept de către USL este aproape unanim împărtăşită de toate statele UE şi că "bietul Victor Ponta se adresează Europei în acelaşi limbaj cu care se adresează colegilor lui dintr-o organizaţie judeţeană".

Europarlamentarul conchide că demisia de onoare a lui Victor Ponta este mai necesară ca oricând, pentru a mai salva ceva din poziţia ţării noastre, ca stat membru al Uniunii Europene.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb