Anca Boagiu : Vom colabora cu BEI pentru a monitoriza implementarea proiectelor cu finanţare europeană

C.P.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 7 septembrie 2010

Anca Boagiu

Anca Boagiu

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, s-a întâlnit, ieri, cu o delegaţie a Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) condusă de Matthias Kollatz-Ahnen, vicepreşedinte al instituţiei. Întâlnirea a vizat analiza proiectelor din domeniul transporturilor finanţate prin intermediul BEI.

Matthias Kollatz-Ahnen a subliniat suportul pe care banca îl acordă Româ-niei atât pentru proiectele cu finanţare BEI, cât şi pentru cele incluse în Programul Operaţional Sectorial de Transporturi.

"Am analizat împreună cu domnul Kollatz-Ahnen proiectele în derulare şi am stabilit noi coordonate ale colaborării dintre minister şi BEI astfel încât întârzierile în implementarea acestora să fie remediate", a declarat Anca Boagiu la finalul întâlnirii, adăugând: "În plus, am stabilit de comun acord că vom colabora pe toate proiectele derulate de companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, dar mai ales pe cele prioritare, incluse în Programul Operaţional Sectorial de Transpor-turi. Aceste proiecte finanţate din fonduri comunitare sunt prioritare nu doar pentru România, ci şi pentru Uniunea Europeană, asigurând legăturile statelor membre cu această regiune de graniţă a UE".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb