ANCPI: Peste 55% dintre UAT-urile cadastrate cu fonduri europene, finalizate

S.C.
Fonduri Europene / 4 noiembrie, 13:48

ANCPI: Peste 55% dintre UAT-urile cadastrate cu fonduri europene, finalizate

ANCPI, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a finalizat, până la data de 31 octombrie 2026, lucrări de înregistrare sistematică în 514 unităţi administrativ-teritoriale (UAT-uri), din totalul celor 3.181 existente la nivel naţional, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Dintre cele 514 localităţi cadastrate integral, 368 au beneficiat de finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR) şi prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). Astfel, au fost cadastrate 55,76% dintre cele 660 de UAT-uri înscrise în Proiectul major, pe o suprafaţă de peste trei milioane de hectare. Numărul total al imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară cu finanţare europeană depăşeşte 3,8 milioane, conform comunicatului de presă.

În anul 2026, au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 69 de UAT-uri, pe o suprafaţă de 586.039,3943 hectare, se arată în comunicatul de presă.

În luna octombrie, au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, cu fonduri europene, în cinci comune: Valea Seacă (judeţul Bacău), Stâlpu (judeţul Buzău), Săruleşti (judeţul Călăraşi), Stângăceaua (judeţul Mehedinţi) şi Bujoreni (judeţul Teleorman), informează sursa citată.

Totodată, au fost finalizate lucrări şi în sectoare cadastrale, suprafaţa totală înscrisă în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară ajungând la 8.992.397 de hectare, potrivit comunicatului de presă.

În prezent, sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică în 2.579 de UAT-uri, pe o suprafaţă estimată la peste 4,4 milioane de hectare, conform comunicatului de presă.

Implementarea Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară continuă într-un ritm susţinut, în beneficiul cetăţenilor, al autorităţilor locale şi al dezvoltării comunităţilor. Obiectivul programului este înregistrarea gratuită pentru cetăţeni a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetele primăriilor, se arată în comunicatul de presă.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro. Proiectul major a fost finanţat, până în decembrie 2023, prin Programul Operaţional Regional şi a fost etapizat. Faza a II-a a proiectului este finanţată în prezent prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027, potrivit comunicatului de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb