Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat, marţi, că parlamentarii liberali care vor vota împotriva deciziilor grupului parlamentar vor fi sancţionaţi prin măsuri administrative, informează Agerpres.
„Am stabilit o conduită coerentă a grupului parlamentar PNL, urmând ca în orice altă situaţie în care colegi de ai noştri vor vota contra voinţei grupului parlamentar să fie luate imediat măsuri administrative în cadrul grupului parlamentar”, a precizat Andronache, la o conferinţă de presă organizată după şedinţa grupului parlamentar al PNL, la care a participat şi premierul interimar, liderul PNL Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
Gabriel Andronache a anunţat, de asemenea, că în cadrul PNL vor fi constituite grupuri de lucru pentru principalele priorităţi legislative ale partidului, precizează Agerpres. Acestea vor avea la dispoziţie o lună pentru elaborarea unor proiecte de lege, care vor fi apoi supuse dezbaterii Biroului Politic Naţional, potrivit sursei citate.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a prezentat priorităţile legislative stabilite de liberali, adaugă Agerpres. Printre acestea se numără reforma şi descentralizarea administraţiei publice locale şi a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială şi reforma electorală, care are ca obiectiv principal reducerea numărului de parlamentari şi a dimensiunii administraţiei publice locale, informează Agerpres.
Pe lista liberalilor se află şi reforma bugetului asigurărilor de sănătate, măsuri de sprijinire a clasei de mijloc, inclusiv eliminarea taxării suplimentare a contractelor part-time, liberalizarea contractelor de muncă şi alte măsuri care urmează să fie analizate în cadrul grupurilor de lucru, relatează Agerpres. PNL mai propune şi adoptarea unei legi a lustraţiei, potrivit sursei menţionate.
Ionel Bogdan a menţionat că proiectele de lege care vor fi stabilite în grupurile de lucru vor fi discutate şi cu partenerii din USR şi cu ceilalţi parlamentari şi partide politice „care vor dori să pună umărul la reforma României”, conform Agerpres.
„Credem că aceste priorităţi merg mână în mână cu ceea ce a promovat premierul Ilie Bolojan, cu ceea ce a promovat Partidul Naţional Liberal în ultima perioadă şi considerăm că România are nevoie de aceste reforme astfel încât să ne facem bine pentru viitor”, a mai spus Ionel Bogdan, potrivit Agerpres.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2026, 17:37)
Care vor fi criteriile dupa care se va scinda PNL? Grupul pro-USR si grupul anti-USR? Grupul pro-guvernare si grupul pro-opozitie? Sau vreun alt criteriu?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2026, 17:41)
pe asta l-ati scos din cimitir sa-l bagati in parlament?
crapa fierea in dreapta ca pierd puterea.
n-ati vrut sa impartiti banii din safe cu psd.
acu nu o sa mai luati nimic 10 ani de zile si urla pipota in voi.
psd+aur = pnl + usr
3. Opinie
(mesaj trimis de Anonim în data de 01.09.2026, 17:54)
Pucistii din PNL,să treacă la PSD!
4. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 01.09.2026, 18:01)
Mai toți o să voteze strâns uniți în jurul partidului liberal userizat. Cine va gândi independent, va lua un cap în gură ca la casa de cultură. Ce față de plătică are ăsta. Parcă e pilită cu freza de unghii:)