Andronescu: "Nu vor fi probleme cu salariile cadrelor didactice până la sfârşitul anului"

F.A.
Politică / 31 august 2012

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat astăzi, la Brăila, că nu există motiv de îngrijorare pe tema salarială, pentru că nu vor fi probleme cu salariile cadrelor didactice până la sfârşitul anului, relatează Antena3.ro.

"În urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu direcţia noastră de buget-finanţe, deja s-au corectat în multe judeţe, unde banii nu ajungeau până la sfârşitul anului. Dacă mai apar situaţii, se rezolvă punctual, nu trebuie să avem această îngrijorare. Vă pot spune că nu vor fi probleme cu salariile cadrelor didactice până la sfârşitul anului. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne uităm cu foarte mare atenţie la modul în care normăm şi în care organizăm efectivele claselor noastre", a declarat Andronescu.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb