ANI:Senatorul Valer Marian, în incompatibilitate

Politică / 10 august 2013

Senatorul Valer Marian, în incompatibilitate

Valer Marian: "Decizia ANI - o imbecilitate juridică"

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) susţine că senatorul Valer Marian, deputatul Liviu Harbuz şi fostul senator Iulian Rasaliu au fost în incompatibilitate, întrucât, în timpul mandatelor parlamentare, au îndeplinit funcţia de administrator în cadrul unor firme sau de persoană fizică autorizată, ori au avut o funcţie publică de conducere.

Potrivit ANI, Valer Marian a fost în incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Nord Vest Press SRL, în perioada 19 decembrie 2008 - 14 martie 2011 şi SC Bonda Impex SRL, din 19 decembrie 2008 până în 12 iulie 2013.

De asemenea, Valer Marian nu ar fi menţionat calitatea de administrator la societăţile comerciale Nord Vest Press SRL şi SC Bonda Impex SRL în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 - iunie 2013, în acest caz fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată ANI, într-un comunicat de presă.

În cazul lui Liviu Harbuz, ANI a constatat că se află în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul "Harbuz Liviu Persoană Fizică Autorizată".

Marian Iulian Rasaliu, în perioada mandatului de senator (2008-2012), a participat la concursul organizat în 1 octombrie 2010 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Braşov, în vederea ocupării funcţiei de şef serviciu al Serviciului Economic Recuperare Debite. În urma susţinerii concursului, Marian Iulian Rasaliu a fost declarat "admis" şi numit în funcţia publică la data de 12 octombrie 2010, pe perioadă nedeterminată.

"Ulterior, la data de 13 octombrie 2010, Rasaliu Marian Iulian s-a suspendat din funcţia publică pe durata exercitării mandatului de senator, respectiv până la data de 19 decembrie 2012. La data participării la concurs, respectiv la data ocupării funcţiei publice de şef serviciu, acesta deţinea deja o funcţie publică - Senator în Parlamentul României", potrivit informaţiilor ANI, preluate de Mediafax.

Potrivit ANI, Valer Marian, Liviu Harbuz şi Iulian Rasaliu au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Valer Marian şi Iulian Rasaliu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere scris în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Printre altele, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării.

Valer Marian: "Fac plângere penală pentru abuz în serviciu"

Senatorul Valer Marian a precizat că decizia ANI prin care a fost declarat incompatibil este "o imbecilitate juridică", că o va contesta în instanţă şi că va face plângere penală împotriva inspectorului de integritate şi a preşedintelui ANI, Horea Georgescu, pentru abuz în serviciu şi calomnie.

"Comunicatul ANI constituie o aberaţie, chiar o imbecilitate juridică, urmând să-l contest pe cale legală şi, totodată, să formulez plângere penală pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi calomnie împotriva inspectorului de integritate Alina Loredana Ţărnă şi a preşedintelui ANI, Horea Georgescu", a transmis Valer Marian într-un comunicat.

Acesta menţionează că, la sfârşitul lunii iulie, a transmis ANI un punct de vedere prin care a arătat că starea de incompatibilitate care i-a fost imputată prin adresa Inspecţiei de Integritate este total nefondată, "dovedind fie o crasă superficialitate, fie o rea-credinţă vădită" din partea inspectorului de integritate Alina Loredana Ţărnă.

Senatorul a explicat că în cadrul societăţilor comerciale nominalizate în raportul prin care i se constata incompatibilitatea - SC Nord Vest Press SRL Satu Mare şi SC Bonda Impex SRL Cluj-Napoca - a deţinut un mandat limitat de administrator care a expirat cu mult timp înainte să devină senator, respectiv de 18 ani în cazul SC Nord Vest Press SRL şi de 12 ani în cazul SC Bonda Impex SRL.

Valer Marian mai spune că societăţile comerciale nominalizate au fost dizolvate de drept, deci şi-au pierdut personalitatea (capacitatea) juridică, încetându-şi existenţa ca subiecte de drept cu trei ani înainte ca el să devină senator.

Potrivit acestuia, ambele societăţi comerciale au fost ulterior supuse lichidării judiciare şi au fost radiate din Registrul Comerţului.

"Având în vedere că, pe de-o parte, mandatele de administrator expiraseră, iar, pe de altă parte, societăţile nominalizate îşi încetaseră existenţa prin dizolvare de drept înainte de a deveni senator, este mai mult decât evident că nu mai exista obligaţia de a declara calitatea de administrator în declaraţia de interese şi că nu putea exista nicidecum o stare de incompatibilitate", subliniază Valer Marian.

Potrivit acestuia, comunicatul ANI reprezintă o comandă politică în scopul terfelirii imaginii sale, în contextul declaraţiilor politice, interpelărilor parlamentare şi denunţurilor penale făcute în ultima perioadă împotriva actualilor lideri naţionali ai PSD, premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, după trei ani de declaraţii şi interpelări împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a unor foşti miniştri PDL.

El consideră că acest comunicat constituie şi "un pretext de răzbunare" din partea preşedintelui ANI, Horea Georgescu, împotriva căruia a depus un denunţ penal la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu împotriva intereselor publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro