ANIF a estimat pentru 2009 un profit de 2,44 milioane lei

F.A.
Companii / 13 mai 2009

Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare a estimat pentru anul 2009 un profit net de 2,44 milioane lei, în scădere cu peste 77 la sută faţă de 2008, când a obţinut 3,1 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, veniturile totale ale ANIF sunt estimate la 233,2 milioane lei, în scădere cu aproape 70 la sută faţă de 2008 (335 milioane lei), iar cheltuielile vor fi, la rândul lor, diminuate cu un procent aproape similar, de la 331,8 milioane lei în 2008, la 230,85 milioane lei în acest an.

Numărul mediu de personal se va cifra la 4.917 angajaţi, mai mic cu 54 de persoane faţă de 2008, câştigul mediu lunar pe salariat fiind estimat la 1.788 lei, cu doar 0,36 la sută mai mare decât în 2008.

ANIF are prevăzute pentru 2008 cheltuieli pentru investiţii în valoare de 75,1 milioane lei, în scădere cu 142,5 milioane lei faţă de 2008, când acestea au depăşit 217,66 milioane lei. Investiţiile sunt suţinute din surse proprii cu 3,1 milioane lei, iar din alocaţii de la buget cu 72 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb