Dublându-şi performanţele financiare şi ajungând la circa 70-80 de milioane de euro în acest an faţă de anul trecut, AnimaWings continuă să lanseze servicii în exclusivitate la bord, catalogându-se drept companie aeriană full service şi estimând că, în 2026, va continua să-şi dubleze vânzările.
Operator de zbor cu acţionariat 100% românesc, AnimaWings a lansat, ieri, două noi pachete integrate de servicii: Priority all inclusive şi Priority all inclusive plus. Noile opţiuni reunesc, într-un singur produs accesibil, servicii de bagaje, masă, băuturi, locuri premium, prioritate la check-in sau îmbarcare, dar şi flexibilitate în modificarea rezervărilor, oferind o experienţă de călătorie all-inclusive reală, atât pe zborurile internaţionale, cât şi pe cele interne.
Prin aceste două pachete noi, AnimaWings se numără printre puţinele companii aeriene din lume care oferă astfel de pachete integrate, într-o industrie în care tendinţa generală este de reducere la minimum a beneficiilor incluse în biletul standard.
Marius Pandel, CEO AnimaWings, a explicat: „Aducem în premieră, cel mai probabil la nivel mondial, acest concept all inclusive la 10.000 de metri altitudine, un concept de altfel popular şi mult căutat în domeniul hotelier. Am construit aceste pachete all inclusive pentru că vedem tot mai clar că pasagerii caută soluţii integrate şi o experienţă fără griji. Observăm tot mai mult că pasagerii sunt nostalgici după aviaţia de odinioară, iar oferta comercială specifică în piaţă este cvasi-inexistentă. În timp ce multe companii aeriene fragmentează serviciile şi reduc beneficiile, noi alegem să mergem în direcţia opusă şi să readucem ideea călătoriei cu avionul în zona de plăcere, confort şi experienţă, nu doar de transport dintr-un punct în altul. Cu aceste pachete, oferim un concept de tip light business la un cost accesibil, care aduce standarde moderne, comparabile cu ceea ce oferă companiile internaţionale premium”.
În opinia lui Marius Pandel, pasagerii încep să se sature de low cost, în contextul în care cred că achiziţionează un bilet la un preţ redus, iar la final plătesc pe acesta mai mult decât daca şi-ar fi cumpărat un bilet la o companie de linie. Tot mai mult, oamenii pun accent pe experienţă şi pe autentic, nu pe preţ, a mai subliniat, ieri, în cadrul unei conferinţă de presă, Marius Pandel, adăugând: "Vrem să creăm un brand în care să ai încredere şi să devină «love brand»”.
Pachetele de servicii nou lansate sunt gândite să simplifice deciziile de călătorie şi să ofere costuri clare şi predictibile. Pe rutele internaţionale, pachetul de servicii Priority all inclusive include un bagaj mic de cabină de 4 kg şi un bagaj mare de cabină de 8 kg, un meniu de mâncare rece sau caldă, un pachet de băuturi alcoolice şi nealcoolice la alegere, un pachet de gustări dulci şi sărate, selectarea locurilor premium, prioritate la check-in şi îmbarcare, precum şi posibilitatea de a aduce anumite modificări rezervării înainte de călătorie, în cazul în care planurile s-au schimbat. Toate aceste beneficii sunt disponibile printr-un upgrade de 35 de euro per persoană pe segment de zbor, în condiţiile în care costul total al serviciilor incluse, achiziţionate individual, ar ajunge la aproximativ 95 de euro.
Priority all inclusive plus adaugă la cele de mai sus un bagaj de cală de 23 de kg. Upgrade-ul pentru acest pachet costă 75 de euro de persoană per segment de zbor, faţă de un cost total al serviciilor achiziţionate individual estimat la 135 de euro, ceea ce transformă pachetul într-o opţiune de tip „light business” accesibilă, în completarea serviciilor Business Class deja existente pe zborurile AnimaWings, conform conducerii companiei.
Pe rutele interne, unde timpul de zbor este mai redus şi structura serviciilor este, în mod natural, diferită de cea a zborurilor internaţionale, AnimaWings introduce un pachet adaptat: Priority all inclusive (domestic). Acesta include un bagaj mic de cabină de 4 kg, un bagaj mare de cabină de 8 kg, un meniu rece, un pachet de băuturi nealcoolice, selectarea locurilor premium, prioritate la check-in şi îmbarcare, precum şi posibilitatea de check-in online sau la aeroport. Upgrade-ul pentru acest tip de pachet pe zborurile interne este de 25 de euro per persoană pe segment, oferind pasagerilor din România un nivel de confort extins şi o experienţă clar diferenţiată în clasa Economy.
• Gustul României la bordul AnimaWings
Oferta gastronomică asociată noilor pachete all-inclusive a fost dezvoltată în parteneriat cu Chef Alex Petricean, un nume de referinţă în bucătăria românească reinterpretată în stil modern. Pentru clasele all-inclusive vor fi disponibile două tipuri de meniu pentru mic-dejun, unul cald şi unul rece, respectiv cinci tipuri de meniu pentru prânz şi cină, concepute pentru a oferi o experienţă memorabilă la bord, indiferent de destinaţie.
Chef Alex Petricean a menţionat: „Cei de la AnimaWings mi-au lansat o misiune ambiţioasă: să aduc gustul României la bordul aeronavelor lor. Aşa s-au născut noile meniuri inspirate din bucătăria românească modernă, reinterpretate şi adaptate condiţiilor unice din aviaţie. Mi-a plăcut ideea lor din prima clipă: să oferim pasagerilor o experienţă culinară care să le arate cine suntem, ca români. Practic, pasagerii pot face cunoştinţă cu România încă din timpul zborului care îi aduce aici. Gândirea unui meniu pentru avion este o experienţă complet diferită de cea din restaurant. A fost nevoie de documentare serioasă - inclusiv câteva zboruri în care am studiat mâncarea de la bord. Mesajul pe care îl transmitem e clar: gust autentic, uşor şi totuşi consistent, cu o poveste care vorbeşte despre cine suntem cu adevărat”.
În completarea meniurilor, AnimaWings va servi la bord o selecţie de vinuri, spumant şi cocktail-uri pe bază de vin de la Crama Darabonţ, din zona Bihorului. Această asociere este menită să adauge o notă distinctă experienţei de zbor, cu accent pe produsele locale de calitate şi pe plăcerea unei cine sau a unui pahar de vin servit la altitudine.
Noile pachete lansate de AnimaWings fac parte din planul strategic al companiei de a introduce în România standarde moderne, comparabile cu cele ale companiilor internaţionale premium, dar adaptate aşteptărilor şi posibilităţilor pasagerilor români.
Marius Pandel a mai spus: "Dorinţa noastră este să fim tot timpul inovativi. Ne reinventăm la fiecare şase luni. AnimaWings este o companie românească, a tuturor românilor. Companiile aeriene sunt, alături de sportivi, un motiv de mândrie pe pieţele internaţionale”.
Pachetele de servicii lansate ieri de AnimaWings vor putea fi achiziţionate pentru toate zborurile operate de companie începând cu data de 10 decembrie 2025, atât de pe website-ul companiei, cât şi prin reţeaua de agenţii partenere sau prin agregatori specializaţi. Prin această nouă abordare comercială, AnimaWings îşi asumă rolul de a transforma modul în care românii călătoresc, prin servicii moderne, accesibile şi orientate spre nevoile reale ale pasagerilor.
Cu cinci aeronave ce operează în prezent (dintre care trei Airbus A220-300 - cele mai moderne din industrie) şi cu alte trei ce urmează să sosească în prima parte a anului viitor, compania de zbor şi-a propus ca, până în 2027-2028, să ajungă la 18 aeronave.
Inaugurată în anul în 2020, AnimaWings - parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour - estimează că flota sa de avioane va fi evaluată la mai mult de 1 miliard de dolari.
Începând din această toamnă, compania va opera peste zece rute noi care consolidează reţeaua de zboruri domestice şi conectează aeroporturile principale din România (Otopeni, Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara, Suceava) cu aeroporturi principale internaţionale, precum Istanbul, Paris, Munchen, Praga, Stockholm, Tel Aviv şi Dubai. Începând din martie 2026, AnimaWings îşi va continua expansiunea, primele destinaţii noi anunţate fiind Londra - Gatwick şi Geneva. Compania va relua, în vara anului viitor, zborurile către Ibiza, cea mai nouă rută lansată fiind Bucureşti-Milano.


















































Opinia Cititorului