ANRE: De la 1 iulie, preţul gazelor se majorează cu 8% pentru consumatorii casnici

F.A
Comunicate de presă / 28 iunie 2013

Comitetul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, ieri, Ordinul nr. 46 /2013 privind preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, acestea fiind majorate, începând cu 1 iulie, cu 8% pentru consumatorii casnici (conform datelor prevăzute în Calendarul aprobat de Guvern), iar pentru consumatorii noncasnici cu 3%, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Datorită evoluţiilor favorabile ale preţului de import şi a necesarului de import pentru acoperirea consumului, creşterea preţului final pentru consumatorii noncasnici este mai mică decât cea prevazută în calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate de 5%, se mai precizează în comunicatul de presă.

Următoarea etapă din calendarul aprobat de Guvern este stabilită pentru 1 octombrie, cand preţurile vor avansa cu 2% pentru populaţie şi cu 3% pentru consumatorii noncasnici.

"Pentru 1 octombrie 2013 şi 1 ianuarie 2014, ANRE va avea în vedere respectarea creşterilor din Calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate", conform comunicatlui de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb