ANTONESCU: Comisia a finalizat proiectul Constituţiei

A.F.
Politică / 5 februarie 2014

• Proiectul Constituţiei va fi înaintat Curţii Constituţionale şi Comisiei de la Veneţia

Crin Antonescu, preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, a anunţat, ieri, finalizarea textului iniţiativei de modificare a legii fundamentale, care va fi transmis Curţii Constituţionale(CC) şi Comisiei de la Veneţia, transmit surse din presă.

Antonescu a precizat că textul proiectului de revizuire a Constituţiei va fi înaintat Guvernului pentru a fi transmis Comisiei de la Veneţia, iar în paralel va fi înaintat Curţii Constituţionale.

"Principala noutate faţă de proiectul iniţial: mi se pare că am făcut un pas înainte în a diferenţia la nivel constituţional de această dată, sau deocamdată, atribuţiile celor două Camere în funcţie de aplicarea celor două meniri ale unui Parlament: legiferare şi control. Legiferarea direcţionată majoritar pe Camera Deputaţilor, controlul pe Senat", a precizat Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că a fost eliminată prevederea conform căreia Parlamentul trebuia să aprobe prin vot organizarea referendumurilor, în situaţia în care acesta este solicitat de preşedinte sau de 250.000 de cetăţeni, mai transmit surse din presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb