Antonescu: Conflictul cu Tăriceanu nu va fi "o poveste fără sfârşit"

Politică / 27 ianuarie 2013

Antonescu: Conflictul cu Tăriceanu nu va fi "o poveste fără sfârşit"

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că, în cazul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, conflictul cu acesta nu va fi "o poveste fără sfârşit" în interiorul PNL, reproşându-i poziţii identice cu "propagandiştii pedelişti" şi faptul că a stat "pe margine" la momentul consolidării USL.

Antonescu a declarat că în cazul lui Tăriceanu conflictul din interiorul PNL va trebui finalizat în cele din urmă.

"Ori eşti de conivenţă cu adversarii partidului, ori ai ajuns într-o asemenea situaţie încât nu-ţi mai dai seama că eşti folosit în sensul acesta. Nu ştiu care e mai gravă, amândouă sunt inacceptabile. (...) Scopul duşmanilor, adversarilor, preopinenţilor noştri politici este ca acest conflict să fie o poveste fără sfârşit. Cine încearcă să o oprească este acuzat imediat de dictatură, de pumn în gură, de ştirbire a libertăţii de expresie în PNL. Orice organism sănătos politic nu face ce-i cere sau ce-şi doreşte adversarul politic. Vă asigur că nu va fi o poveste fără sfârşit cel puţin în interiorul PNL şi în numele PNL", a susţinut Antonescu, citat de Mediafax.

Liderul PNL a menţionat că nu înţelege de ce Tăriceanu ar dori să şubrezească imaginea partidului în ceea ce priveşte candidatul la alegerile prezidenţiale care îşi pregăteşte platforma şi programul pentru poziţia de şef al statului.

"În momentul în care partidul face un congres, în care PSD face un congres şi spune < am pe cutare candidat la prezidenţiale >, când mergem şi facem o campanie electorală nu doar electorală de o lună, ci de doi ani (...). Cred că-şi imaginează care ar fi rezultatul acestor alegeri (primare, n.r.) şi nu poate unul dintre noi să vină şi să spună < ştiţi ceva, v-am păcălit, v-am minţit doi ani de zile, noi de fapt mai vedem >. Şi nu vedem acuma, pentru că eu, Tăriceanu, am constatat că Antonescu are nişte probleme de încredere, de susţinere, de orice. Nu, n-avem nimic sigur, o să vedem noi la anul. Adică exact ceea ce spune Traian Băsescu, ceea ce spun propagandiştii pedelişti, ceea ce spun susţinătorii lor încă foarte foarte agitaţi", a argumentat Antonescu.

În plus, liderul PNL i-a reproşat fostului premier faptul că o personalitate cu notoritatea sa a stat "pe margine" în perioada în care USL trebuia consolidată.

"În toată perioada foarte grea din punctul de vedere al bătăliei propagandistice, din punctul de vedere al bătăliei de amenajare şi de transpunere în realitate a acestei coaliţii (USL, n.r.) , am avut nevoie şi ar fi avut partidul nevoie de spirjinul unui om cu notoritatea, cu poziţia domnului Călin Popescu Tăriceanu. Nu l-am avut nicio secundă, sunt oameni care au fost spectatori la chestiunea, sunt oameni care au pândit - e o chestiune de tactică, fiecare are voie să adopte câtă vreme nu încalcă legile sau Statutul ce tactică doreşte", a mai afirmat Antonescu.

Antonescu: "S-a încălcat grav Statutul, dar nu susţin ideea excluderii lui Tăriceanu"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai declarat, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a încălcat "grav Statutul" partidului prin ieşirile sale publice, afirmând însă că nu susţine ideea excluderii acestuia din partid întrucât acest subiect trebuie clarificat în cadrul Congresului.

Antonescu a fost întrebat dacă susţine ideea excluderii din partid a fostului premier PNL, având în vedere declaraţiile publice ale mai multor lideri ai partidului.

"Eu nu împărtăşesc ideea excluderii, (...) am pledat şi împotriva propunerii de excludere a domnului Chiliman. Tot ce-mi doresc este ca în acest Congres să discutăm şi să decidem tot ce e de decis, inclusiv o punere în discuţie a acestei candidaturi (la prezidenţiale, n.r.) de către domnul Tăriceanu. Înţeleg şi de la domnul Tăriceanu că sunt mulţi, dar nu putem să aflăm un nume. Cu excluderi sau fără - eu nu susţin o asemenea propunere - totuşi partidul acesta are dreptul la stabilitate şi la seriozitate în faţa alegătorilor", a susţinut Antonescu.

El a precizat că nu se pot pune în discuţie "în fiecare zi deciziile unor congrese", ci numai în cadrul unei alte reuniuni de acest tip.

"Ar trebui să ne gândim aşa: dar dacă mor până atunci. Asta le-a mai rămas domnului Tăriceanu sau domnului Chiliman să spună: < dom'le, noi nu avem candidat, că poate moare până atunci >, lucru care se poate întâmpla, Doamne fereşte, cu oricare dintre noi. Numai bunul Dumnezeu, nu vreun congres hotărăşte asta. Nu se face aşa politică, nu se poate face aşa politică", a mai susţinut liderul PNL.

Totodată, Antonescu a admis faptul că Statutul PNL a fost încălcat prin declaraţiile publice.

"Da, faptul că mă pronunţ împotriva excluderii în acest moment nu înseamnă că nu apreciez că s-a încălcat grav Statutul, dar e unul din motivele pentru care am şi solicitat convocarea acestui Congres, pentru a lămuri aceste lucruri şi în speranţa că lămurindu-le evităm şi excluderi pe care nimeni nu le doreşte şi care nu sunt de dorit în niciun partid", a mai explicat preşedintele PNL.

Totodată, liderul PNL a precizat că a încercat să limiteze un val de reacţii din PNL în ceea ce priveşte ieşirile fostului premier.

"Au existat şi reacţii mai dure ale unor colegi, eu spre deosebire de ceea ce cred unii nu am făcut decât să încerc să limitez un val de comunicare publică şi de contrareacţie la aşa ceva. Nu am şi nu am avut niciodată sentimentul că există ce nu putem discuta, ce nu putem propune sau ce nu putem decide în PNL. Am însă convingerea şi am avut-o întotdeauna că nu ne putem bate joc de munca a mii şi mii de colegi, că nu ne putem bate joc de numele acestui partid şi că aceia dintre noi care au ajuns în situaţia de marionete ale propagandei lui Traian Băsescu trebuie să decidă dacă mai doresc să continue să facă parte, să reprezinte şi să servească PNL. Decizia este lor, decizia nu a fost şi nu poate fi decât în cazuri de forţă majoră una administrativă", a mai afirmat Antonescu.

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat că în cazul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu se impune excluderea din partid pentru "prejudicii de imagine aduse PNL".

"Declaraţiile politice în mod evident fac rău şi aduc un prejudiciu de imagine PNL.Trebuie să mergem până la excluderea din partid a acelor persoane, în cazul de faţă domnul Tăriceanu. Nu există nicio motivaţie logică, corectă, normală, ca astăzi cu un an şi jumătate înainte de campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014 să soliciţi noi propuneri pentru candidaţii la această funcţie", a precizat Ruşanu.

El a reamintit că la Congresele PNL, PC şi PSD din primăvara anului 2011 s-a stabilit candidatura lui Crin Antonescu pentru funcţia de candidat al USL la funcţia de preşedinte.

"La acea dată, niciun membru al PNL nu a fost împotriva acestei candidaturi. Să declari acum, cu numai câteva luni înainte de alegeri, că ar trebui să stabileşti candidatul prezidenţial printr-un nou vot, altă persoană, înseamnă că eşti cel puţin de rea-credinţă, dacă nu un adversar al PNL şi ar trebui să fii tratat ca atare", a afirmat Dan Radu Ruşanu.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a propus, vineri, organizarea unor alegeri interne în PNL, în 2014, pentru stabilirea candidatului la Preşedinţie.

Călin Popescu Tăriceanu propune ca desemnarea candidatului PNL la Preşedinţie să se facă printr-un scrutin intern, aşa cum se întâmplă în alte ţări, menţionând că cel desemnat va trebui să aibă şansele cele mai mari de a obţine mandatul prezidenţial.

"Propunerea mea e ca în PNL desemnarea candidatului (la Preşedinţie, n.r.) să se facă printr-un scrutin intern", a spus Tăriceanu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Tăriceanu a apreciat că în organizarea alegerilor interne în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale ar trebui să se desfăşoare cel mai devreme în martie 2014, precizând că această idee ar duce la modernizarea necesară partidului.

"Aceste alegeri interne (pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, n.r.) trebuie organizate nu mai devreme de martie 2014. Nu există niciun fel de raţiune pentru a le organiza mai devreme, în ţările democratice în care se practică acest sistem se organizează că puţine luni înainte de alegerile propriu-zise. În Statele Unite ele se organizează exact în toiul verii, sunt cele două convenţii. Orice alt sistem, orice altă încercare de a stabili candidatul de pe acum ar însemna o acţiune prematură şi care, după părerea mea, s-ar constitui într-o mare eroare. Ar însemna că a renunţa la această formulă înseamnă că ratăm ceea ce numesc eu modernizarea partidului şi posibilitatea de a motiva membrii noştri sau alţi oameni care doresc să se alăture PNL", a afirmat Tăriceanu.

Antonescu: Voi propune o formulă de conducere a PNL flexibilă şi mobilă, la modificarea Statutului

Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că va propune la modificarea Statutului PNL introducerea unei formule de conducere "flexibilă şi mobilă" şi din care să facă parte persoane mandatate indirect de alegători, precum liderii grupurilor parlamentare, preşedinţii de CJ sau primari.

"Sunt înclinat, sunt preocupat şi voi propune o formulă în care să modernizăm conducerea partidului - inspirându-mă şi eu din conducerea altor partide liberale - în care Congresul să aleagă un preşedinte, să susţină un program, dar în rest expresia de conjunctură a conducerii să fie cât mai redusă. Cu alte cuvinte, să avem în conducerea partidului nu aceia care îi plac preşedintelui sau poate preşedintele să facă echipă cu ei mai bine, sau aceia care în urma unui vot deschis reuşesc să strângă mai multe voturi prin diferite combinaţii, ci să facem în aşa fel încât partidul să fie condus în principal cu cei pe care indirect electoratul i-a desemnat pentru asta", a susţinut Antonescu, precizând că a fost inspirat în această propunere de modelul partidului liberal din Germania.

Liderul PNL a precizat că liderii grupurilor parlamentare, preşedinţii de consilii judeţene, primarii de mari municipii ar trebuie să facă parte dintr-o conducere "mobilă, flexibilă", care să "angreneze în deciziile partidului cât mai mulţi din aceşti oameni, de drept sau mandataţi de electorat".

Antonescu a precizat că, în opinia sa, formula ideală este ca la luarea deciziilor politice în partid să participe cât mai multe persoane.

"Cu cât e vorba de activitatea de management, deci nu de decizie, ci de aplicare a deciziilor, cu atât e bine nu neapărat un număr foarte mic, dar un număr de oameni care au fiecare o responsabilitate precisă", a explicat Antonescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Actualul lider al PNL-ului, Tov. Cacarau, nu are nimic in structura sa intima de a face cu liberalismul.

    De fapt, el, atunci cand e treaz, nu stie altceva decat, jos Basescu! 

    Alipirea neconditionata la PSD, pe care ne-o ofera acum, nu poate fi evitata atunci cand n-ai alt program, alternativ la "Jos Basescu" ! 

    Faptul ca el a prins o conjuctura favorabila in care impins de diversi "prieteni" interesati a cucerit presedintia PNL-ului, nu-i adauga niciun merit in plus. Singurul si marele sau merit era, si este, ca a fost cel mai strident oponent al lui Basescu. 

    Acesta , si numai acesta, a fost motivul pentru care Cacarau a fost imbratisat cu rele si cu bune de catre Antenele lui Voiculescu, drept presedintele legitim al Romaniei!  

     

    1. Mai anonimule de ce n-ai curajul sa-ti scrii numele...

      Tu chiar sti ce inseamna "liberalism"? Las-o balta ,cred ca tu faci parte acum din "clasa purgatorie" ,pana mai ieri erai BASIST.. 

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb