Antonescu: "Nu sunt prieten cu Băsescu, dar nici cu Ponta"

G.S.
Politică / 12 februarie 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu este prieten cu Traian Băsescu, nici cu Victor Ponta, însă are cu liderul PSD o alianţă politică.

"Victor Ponta tocmai spunea că sunt prieten cu altcineva şi eram bulversat, care prieten? Nu sunt prieten cu Traian Băsescu. Nu mai sunt prieten nici cu Victor Ponta. Cu Victor Ponta sunt însă asociat politic, în văzul întregii lumi şi am toată hotărârea să fac tot ce se poate ca să ducem la capăt această alianţă", a afirmat preşedintele PNL, ieri seară, într-o emisiune la un post de televiziune.

În acest context, el a menţionat că existenţa USL depinde de modul în care partenerii de guvernare vor arăta că doresc să se ţine de angajamentele Uniunii.

De asemenea, liderul PNL a precizat că Dan Voiculescu a avut un "rol restrâns şi destul de marginal" în constituirea USL, "care înseamnă PNL plus PSD şi asociaţii".

Preşedintele PNL a adăugat că liberalii nu vor accepta ca PC să desemneze un reprezentant în funcţia de vicepremier, precizând că ar fi o devalorizare a funcţiei şi nu e posibil ca Daniel Constantin să fie pe aceeaşi poziţie cu Klaus Iohannis.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb