Decizia Statelor Unite de a suspenda temporar sancţiunile asupra exporturilor de petrol rusesc a stârnit reacţii critice în Europa. Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că măsura este „extrem de îngrijorătoare”, deoarece ar putea afecta securitatea europeană, potrivit news.ro.
Reacţia vine după ce Washingtonul a emis joi o derogare de 30 de zile care permite unor state să cumpere petrol şi produse petroliere ruseşti aflate deja pe mare.
„Decizia unilaterală a Statelor Unite de a ridica sancţiunile asupra exporturilor de petrol rusesc este extrem de îngrijorătoare, întrucât afectează securitatea europeană”, a transmis Costa într-un mesaj publicat pe platforma X. El a subliniat că menţinerea presiunii economice asupra Moscovei este esenţială pentru a forţa Rusia să accepte negocieri pentru „o pace justă şi durabilă” în Ucraina, conform news.ro.
La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a criticat măsura administraţiei americane, afirmând că orice relaxare a sancţiunilor împotriva Rusiei este o greşeală.
„Considerăm că este o greşeală”, a spus Merz în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de premierul Norvegiei. Cancelarul german a adăugat că problema actuală a pieţei energetice ţine mai degrabă de preţuri decât de aprovizionare şi a declarat că ar dori să afle ce motive au stat la baza deciziei Washingtonului.
Merz a subliniat totodată că Germania nu este implicată direct în conflict şi nu doreşte să devină parte a acestuia.
Măsura adoptată de SUA are scopul de a tempera creşterea preţurilor la energie provocată de tensiunile din Orientul Mijlociu. Totuşi, impactul imediat asupra pieţei pare limitat: vineri dimineaţă, preţul petrolului Brent se situa în jurul valorii de 101 dolari pe baril, potrivit news.ro.
Cancelarul german a recunoscut că decizia Washingtonului a venit ca o surpriză pentru liderii europeni, în contextul în care mai multe state din G7 îi ceruseră anterior preşedintelui american Donald Trump să nu reducă presiunea asupra Rusiei.
Merz a avertizat că Occidentul trebuie să se asigure că Rusia nu profită de tensiunile din Orientul Mijlociu pentru a slăbi Ucraina şi a reiterat că Berlinul, alături de partenerii săi din G7 şi Israel, încearcă să găsească o soluţie pentru încheierea conflictului.
În acelaşi timp, cancelarul german a menţionat că unele state au început să elibereze rezerve strategice de petrol pentru a limita creşterea preţurilor la energie, măsură care, potrivit acestuia, ar putea contribui la stabilizarea pieţei, potrivit news.ro.



















































Opinia Cititorului