Antonio Jose Seguro, candidatul socialist moderat, a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Portugalia şi a obţinut un mandat de cinci ani, învingându-l pe contracandidatul de extremă dreaptă şi anti‑sistem, Andre Ventura, potrivit AP.
Seguro, care a primit sprijinul unor conservatori proeminenţi după primul tur, pe fondul îngrijorărilor legate de ceea ce mulţi consideră a fi tendinţele populiste şi autoritare ale lui Ventura, devine primul şef de stat socialist din ultimii 20 de ani, conform sursei citate.
Seguro a declarat: „Răspunsul pe care l-a dat astăzi poporul portughez, angajamentul său faţă de libertate, democraţie şi viitorul ţării noastre, mă emoţionează în mod natural şi mă face mândru de naţiunea noastră”, subliniază agenţia de presă.
În ciuda unei serii de furtuni recente, alegătorii nu au fost descurajaţi, participarea fiind aproximativ la fel ca în primul tur din 18 ianuarie, deşi în mai multe municipalităţi mici votul a fost amânat cu o săptămână din cauza inundaţiilor, notează AP.
Cu 95% din voturi centralizate, Seguro a obţinut 66%, relatează sursa citată, în timp ce Ventura a înregistrat 34%, un scor semnificativ mai mare comparativ cu cele 22,8% obţinute de partidul său anti-imigraţie, Chega, la alegerile generale de anul trecut.
Buletinele de vot din marile oraşe, precum Lisabona şi Porto, sunt numărate spre final, subliniază AP. Două sondaje la ieşirea de la urne îl plasează pe Seguro în intervalul 67%-73% şi pe Ventura la 27%-33%, conform agenţiei.
Chega a devenit anul trecut a doua forţă parlamentară, depăşind socialiştii şi situându-se în spatele alianţei de centru-dreapta, care a obţinut 31,2%, conform AP.
În ciuda înfrângerii de duminică, Ventura, un fost comentator sportiv de televiziune, se poate lăuda acum cu un sprijin crescut, reflectând influenţa tot mai mare a extremei drepte în Portugalia şi în mare parte a Europei, notează sursa citată.
„Întregul sistem politic, atât de dreapta, cât şi de stânga, s-a unit împotriva mea”, a declarat Ventura reporterilor la ieşirea de la o slujbă catolică în centrul Lisabonei, potrivit AP. „Chiar şi aşa... cred că astăzi s-a definit şi s-a asigurat conducerea dreptei. Mă aştept să conduc acest spaţiu politic de astăzi înainte”, a adăugat Ventura, conform agenţiei de presă.
Preşedinţia Portugaliei are un rol în mare parte ceremonial, dar deţine unele puteri cheie, inclusiv capacitatea de a dizolva parlamentul şi de a bloca legislaţia în anumite circumstanţe, evidenţiază AP.
Sursa citată mai adaugă că unii analişti sugerează că sprijinul conservator pentru Seguro, împreună cu rata ridicată de respingere a lui Ventura de aproximativ două treimi din electorat, ar putea indica faptul că, chiar dacă Chega ar ieşi în cele din urmă învingător la următoarele alegeri generale, o potenţială alianţă centristă i-ar împiedica guvernarea.
Seguro s-a prezentat ca fiind candidatul unei stângi „moderne şi moderate”, care poate media în mod activ pentru a evita crize politice şi a apăra valorile democratice, conform AP.
Potrivit agenţiei de presă, Seguro avertizat că, dacă va fi ales, nu va promulga legislaţia privind reforma muncii propusă de guvernul minoritar, cu excepţia cazului în care sindicatele, care consideră că aceasta favorizează angajatorii în detrimentul drepturilor lucrătorilor, vor fi de acord cu aceasta.
Guvernul susţine că revizuirea codului muncii este esenţială pentru stimularea productivităţii şi a creşterii economice, mai precizează sursa citată.













































1. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 09.02.2026, 09:11)
Le umple tara de maimutoi trimisi de soros.
2. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 09.02.2026, 09:12)
O natiune la fel de retardata ca romanii.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2026, 09:13)
daca esti de drepta esti extrama drepta instant
daca esti de stanga, nu esti extrema stanga, ci moderat
bulshit jurnalistic european