ANUL ACESTA,"Electrica" şi "Petrom" vor să ajungă la şase staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2017

"Electrica" şi "Petrom" vor să ajungă la şase staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice

Companiile "Electrica" şi "OMV Petrom" au inaugurat, ieri, prima staţie de încărcare rapidă pentru maşini electrice, într-o benzinărie OMV din Bucureşti, unde aceste vehicule se pot alimenta în numai 20 de minute, faţă de 7 - 8 ore cât ar dura la o priză non-dedicată acestui serviciu, se arată într-un comunicat de presă.

Evenimentul face parte dintr-un proiect pilot în cadrul căruia vor fi instalate puncte de încărcare rapidă a maşinilor electrice în Bucureşti, în patru staţii OMV şi la sediile centrale ale OMV Petrom (Petrom City) şi Electrica.

Ramiro Angelescu, directorul de vânzări al Electrica, a precizat că, în cadrul staţiei de încărcare rapidă, preţul pentru maşini electrice este de un leu/kWh, iar pentru clienţii OMV care solicită serviciul de spălare a maşinii, încărcarea este gratuită.

În funcţie de capacitatea bateriei autovehiculului, costul pentru o încărcare completă variază între 22 şi 36 de lei, iar distanţa medie care se poate parcurge cu un "plin" este de 150 de kilometri.

În cadrul lansării, oficialii celor două companii au specificat că procesul complet de autorizare al unei astfel de staţii de încărcare rapidă durează între trei şi cinci luni.

Adrian Nicolaescu, Retail Manager în cadrul OMV Petrom, a afirmat: "Transformările şi tendinţele din domeniul energetic şi al mobilităţii sunt subiecte pe care le urmărim îndeaproape. Chiar dacă piaţa maşinilor electrice este, deocamdată, în fază incipientă, iar, în următoarea decadă, hidrocarburile vor continua să fie principala sursă de energie la nivel mondial, ne dorim să adoptăm tehnologii noi care să susţină dezvoltarea continuă a gamei de produse şi servicii pe care o oferim, continuând astfel să oferim servicii şi experienţe de înaltă calitate clienţilor noştri".

Conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, în anul 2015 s-a dublat numărul maşinilor electrice şi hibrid în Româ-nia la 495, faţă de 236, în anul 2014.

Cătălin Stancu, CEO al Electrica, a declarat: "În România, până acum, s-au făcut paşi mici în domeniul electro-mobilităţii. De aceea noi, Electrica şi OMV Petrom, ne-am unit eforturile pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, pentru că ne preocupă grija pentru mediu şi, totodată, dezvoltarea durabilă a Româ-niei. Credem că este doar începutul a ceea ce noi, la Electrica, numim «Autostrada Verde» a Româ-niei".

De asemenea, reprezentanţii celor două companii au subliniat faptul că locuitorii ţării noastre nu îşi cumpără maşini electrice din cauza lipsei staţiilor de alimentare, iar companiile nu investesc în staţii de alimentare pentru maşini electrice din cauza lipsei acestora.

Întrebaţi dacă vor extinde proiectul la nivel naţional, oficialii OMV Petrom şi Electrica au afirmat că trebuie să existe o perioadă de analiză în care să fie validat modelul tehnic şi economic al proiectului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ... in calitate de "combustibil auto" energia electrica nu mai e chiar atat de ieftina.

    Sa zicem 20 kWh = 20 lei la 100 km? 

    GPL-ul costa putin peste doi lei/litru, iar o masina obisnuita dotata cu o instalatie GPL decenta consuma 7-8 litri de gaz lichefiat in regim extraurban si putin peste 10 in regim urban. Mai putin sau la fel cu electricitatea.

    "Scump, dom'le, scump, dincolo era mai ieftin..." 

    viitorul lor in conditiile traficului actual nu este viabil , sa luam un exemplu extrem de favorabil, sa consideram ca deodata toate masinile se transforma in masini electrice iar statiile actuale incarca numai electric , rezultatul? un dezastru daca autonomia este de 150 deci de peste 5 ori mai putin decit cele actuale iar timpul de incarcare fata de 1 minut plinul la pompa este de 20 minute, cozi nesfirsite , ambuteiaje , multi vor ramine la propriu cu bateria descarcata in drum la asemenea autonomie care nu-ti permite sa faci un drum fara oprire la poiana brasov de ex , apoi ce facem in anotimpul rece ? astea sint masini pentru un trafic lejer pe distante relativ scurte pe vreme buna , curentul electric cu ce se produce ?vad ca baza ramin tot cele pe hidriocarburi daca soare nu este , vint nu bate iar apa are debit scazut , sa vina aici sa zica careva ce ne facem cind petrolul si gazele se termina sau nu mai este rentabila exploatarea

    1 leu pe kWh??? Cred ca este o greseala. La mine acasa energia este aproape 0,5 lei/kWh cu tot cu taxe. De ce la benzinarie este dublu? Poate incarc masina noaptea cind energia este foarte ieftina. Diferenta o baga baietii destepti in buzunar. Ce smecherie! Mai bine o lasau gratis 2 ani de zile ca sa fie lumea incurajata, dar la pretul acesta vor fugi toti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5843
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur299.5965

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb