Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019
Revista BURSA Construcţiilor

ANUL TRECUTGrupul OMNIASIG Vienna Insurance a plătit despăgubiri de peste 648 milioane lei

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Grupul OMNIASIG Vienna Insurance a plătit despăgubiri de peste 648 milioane lei

Valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut de OMNIASIG Vienna Insurance Group este de 648 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent, a anunţat compania într-un comunicat.

Pe segmentul property, în 2018, cele mai însemnate pagube au fost provocate de un incendiu la un hotel, incident pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de 1,7 milioane lei, subliniază documentul citat. Acesta adaugă faptul că, începând cu anul 2018, OMNIASIG a introdus facilitatea de autoconstatare pentru persoanele juridice, în anumite condiţii, astfel venind in sprijinul asiguratilor prin reducerea timpului de instrumentare, precum şi prin simplificarea procesului.

Pe segmentul RCA, topul este dominat de accidentele produse în străinătate, cea mai mare despăgubire, de 6,54 milioane lei, fiind plătită pentru un accident produs între un autovehicul şi un scuter în Franţa.

OMNIASIG investeşte constant în digitalizarea proceselor cu avantaje reale pentru clienţi. În 2018, compania a introdus şi facilitatea de soluţionare, în anumite condiţii, a dosarelor de daună RCA doar în baza fotografiilor şi documentelor trimise de către păgubit prin mijloace de comunicare electronice.

Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai mare despăgubire a fost de aproape 600.000 lei, plătită pentru un autovehicul furat în Bucureşti. Majoritatea asiguraţilor din segmentul asigurărilor CASCO au ales să îşi repare autoturis­mele avariate în unităţi care aparţin reţelei de service-uri partenere OMNIASIG.

Reţeaua de aproximativ 700 de service-uri auto partenere OMNIASIG este formată preponderent de service-uri care apartin reprezentanţelor auto, restul fiind service-uri multimarcă.

Pe segmentul asigurărilor de locuinţe, cea mai mare despăgubire a fost de 255.000 lei, sumă achitată în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din vecinătate, care s-a extins la imobilul asigurat.

Clienţii OMNIASIG au la dispoziţie doua proceduri simplificate de instrumentare a daunelor: autoconstatarea şi plata rapida a daunelor.

Facilitatea de plată rapidă a daunelor (în valoare de până la 2.000 de lei, pentru anumite riscuri, fără solicitare de documente), fără constatare. Aceas­ta se adresează tuturor persoanelor fizice care au o poliţă de asigurare facultativă a locuinţei încheiată la OMNIASIG. În 2018, au fost plătite 452 dosare prin această modalitate, într-o perioadă de maximum trei zile, permiţând astfel asiguratului să îşi poa­tă face reparaţiile în locuinţă în cel mai scurt timp posibil.

În domeniu asigurărilor de călătorie, cea mai mare despăgubire (139.000 lei) a fost achitată în cazul unei infecţii cu Salmonella.

OMNIASIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea şi coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piaţa asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS