ANUNŢ PRIVIND RECRUTAREA ŞI SELECŢIA PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI DE DIRECTOR GENERAL AL REGIEI AUTONOME RASIROM

Media-Advertising / 7 august, 21:32

Regia Autonomă RASIROM, aflată sub coordonarea Serviciului Român de Informaţii, anunţă declanşarea procedurii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea funcţiei de Director General, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, şi ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (GDPR).

Procedura este derulată de Comisia de selecţie organizată la nivelul Regiei Autonome RASIROM, cu sprijinul expertului independent specializat în recrutarea resurselor umane desemnat în cadrul procedurii, şi se desfăşoară cu respectarea principiilor liberei competiţii, nediscriminării, transparenţei, tratamentului egal şi asumării răspunderii, cu luarea în considerare a specificului şi complexităţii activităţii Regiei.

Despre Regia Autonomă RASIROM

Regia Autonomă RASIROM este o regie autonomă de interes naţional şi strategic, care desfăşoară activităţi în domeniul securităţii integrate, protecţiei informaţiilor, comunicaţiilor securizate, securităţii cibernetice, sistemelor electronice de securitate şi soluţiilor tehnologice avansate destinate protejării infrastructurilor critice şi susţinerii obiectivelor strategice naţionale.

Activitatea Regiei se desfăşoară într-un mediu tehnologic, economic şi instituţional complex, caracterizat prin cerinţe ridicate de securitate, confidenţialitate, integritate, conformitate şi performanţă operaţională.

În acest context, Directorul General are responsabilitatea de a asigura conducerea executivă a Regiei, implementarea strategiei aprobate de Consiliul de Administraţie, atingerea obiectivelor de performanţă, dezvoltarea sustenabilă a activităţii, gestionarea eficientă a resurselor şi menţinerea standardelor ridicate de securitate, integritate şi conformitate.

Funcţia de Director General presupune experienţă managerială la nivel executiv, capacitate de conducere a unei organizaţii complexe, orientare către rezultate economico-financiare, dezvoltarea capabilităţilor tehnologice şi capacitatea de gestionare a relaţiilor cu parteneri instituţionali şi strategici.

Responsabilitatea, atribuţiile şi condiţiile mandatului Directorului General

Directorul General asigură conducerea activităţii curente a Regiei Autonome RASIROM şi exercită atribuţiile executive în limitele competenţelor stabilite de lege, actele de organizare şi funcţionare ale Regiei, hotărârile Consiliului de Administraţie şi contractul de mandat, cu respectarea competenţelor rezervate Consiliului de Administraţie.

În cadrul Regiei Autonome RASIROM, Directorul general are următoarele atribuţii principale:

*conduce activitatea curentă a Regiei şi asigură implementarea strategiei, a planului de administrare şi a hotărârilor Consiliului de Administraţie

*asigură creşterea performanţei economice şi operaţionale a Regiei, prin măsuri privind dezvoltarea activităţii, eficientizarea proceselor, optimizarea costurilor şi consolidarea poziţiei strategice a acesteia;

*coordonează dezvoltarea capacităţilor tehnologice, operaţionale şi organizaţionale ale Regiei;

*reprezintă Regia în relaţiile cu autorităţile publice, precum şi cu terţe persoane fizice şi juridice;

*asigură utilizarea eficientă a resurselor financiare, umane, tehnice şi materiale;

*asigură bunul mers al Regiei, gestionarea eficientă a activităţii acesteia şi administrarea patrimoniului pe principii de eficienţă economică;

*îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul de mandat, cu respectarea hotărârilor Consiliului de Administraţie şi a actelor emise de autoritatea publică tutelară, în limitele competenţelor legale ale acesteia;

*dispune angajarea şi concedierea personalului civil, inclusiv a directorilor încadraţi cu contract individual de muncă, în condiţiile legii şi ale reglementărilor interne aplicabile;

*contribuie la stabilirea obiectivelor strategice ale Regiei, în conformitate cu strategia şi hotărârile aprobate de Consiliul de Administraţie, şi exercită controlul asupra modului de îndeplinire a acestora;

*asigură respectarea cerinţelor legale şi reglementărilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, protecţiei mediului, prevenirii şi stingerii incendiilor, precum şi a altor reglementări în vigoare aplicabile în cadrul Sistemului de control intern managerial;

*asigură respectarea principiilor de guvernanţă corporativă, transparenţă, integritate, control intern managerial, management al riscurilor şi conformitate;

*promovează dezvoltarea relaţiilor strategice naţionale şi internaţionale, inclusiv prin consolidarea cooperării cu parteneri instituţionali şi comerciali;

*încheie acte juridice în numele şi pe seama Regiei, în limitele competenţelor stabilite prin lege şi prin actele de organizare şi funcţionare aplicabile.

În exercitarea mandatului, Directorul General are obligaţia de a acţiona cu loialitate, prudenţă şi diligenţă profesională, în interesul Regiei, cu respectarea principiilor de legalitate, eficienţă economică, responsabilitate managerială şi integritate.

Condiţii generale obligatorii

Candidaţii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

*au cetăţenia română şi domiciliul sau reşedinţa în România;

*nu se află în nicio situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese care să îi împiedice să exercite funcţia de Director General al Regiei;

*nu se află în niciuna dintre situaţiile de interdicţie prevăzute la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi nu se află sub incidenţa interdicţiei prevăzute la art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ;

*nu se află, după caz, în situaţia prevăzută la art.169, alin.(10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare;

*au capacitate deplină de exerciţiu;

*sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

*îndeplinesc toate condiţiile şi criteriile aplicabile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi în Hotărârea Guvernului nr. 639/2023.

*au studii superioare finalizate cel puţin cu diplomă de licenţă şi experienţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al Regiei Autonome RASIROM de minimum 7 ani;

*au experienţă de minimum 3 ani în funcţii de conducere în societăţi cu capital privat, întreprinderi publice şi/sau regii autonome;

*îndeplinesc cerinţele de integritate şi securitate necesare parcurgerii procedurilor de verificare şi obţinerii certificatului de securitate/autorizaţiei de acces la informaţii clasificate la nivelul solicitat de Regie, în conformitate cu Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, şi cu Normele privind protecţia informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 353/2002;

*nu deţin interese financiare sau comerciale de natură să genereze un conflict de interese incompatibil cu exercitarea funcţiei de Director General;

*îndeplinesc standardele de integritate şi reputaţie profesională necesare exercitării funcţiei, nu sunt implicaţi în procese sau litigii care să afecteze reputaţia Regiei;

*nu au fost condamnaţi definitiv printr-o hotărâre judecătorească pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni de fals, infracţiuni contra patrimoniului, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare;

*cunosc limba română (scris şi vorbit).

Condiţii specifice obligatorii

Candidaţii trebuie să demonstreze, prin documente justificative, următoarele:

*minimum 7 ani experienţă în funcţii de conducere executivă de nivel superior în organizaţii cu peste 200 de angajaţi, în domeniul IT&C, securitate cibernetică, sisteme integrate de securitate, comunicaţii, protecţia informaţiilor, infrastructuri critice sau alte domenii convergente;

*minimum 3 ani experienţă în funcţia de Director General, Chief Executive Officer (CEO) sau într-o funcţie executivă echivalentă;

*experienţă în conducerea unei organizaţii sau unităţi de afaceri cu o cifră de afaceri anuală de minimum 40 milioane euro şi experienţă în administrarea bugetelor şi responsabilitate directă asupra rezultatelor economico-financiare;

*rezultate manageriale cuantificabile privind dezvoltarea organizaţiei, creşterea veniturilor, profitabilităţii sau eficienţei operaţionale;

*experienţă în gestionarea proiectelor tehnologice complexe şi a relaţiilor cu beneficiari instituţionali sau strategici;

*disponibilitatea de a parcurge procedurile necesare obţinerii certificatului de securitate/autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, la nivelul solicitat de Regie.

Criterii de selecţie şi evaluare

Evaluarea candidaţilor va avea în vedere:

*experienţa executivă relevantă pentru domeniul de activitate al Regiei;

*competenţele de leadership şi management general;

*experienţa în implementarea strategiilor şi atingerea indicatorilor de performanţă stabiliţi;

*performanţele economico-financiare obţinute în funcţiile anterioare;

*complexitatea şi dimensiunea organizaţiilor sau unităţilor de afaceri conduse, inclusiv numărul de angajaţi şi cifra de afaceri gestionată; experienţa în conducerea unor organizaţii cu peste 200 de angajaţi şi/sau cu o cifră de afaceri anuală de minimum 40 milioane euro va constitui un element relevant în evaluarea experienţei manageriale;

*experienţa în relaţia cu autorităţi publice şi parteneri instituţionali;

*experienţa în colaborarea cu organizaţii şi parteneri NATO şi UE;

*competenţele privind managementul riscurilor şi conformitatea;

*capacitatea de a îndeplini cerinţele necesare obţinerii accesului la informaţii clasificate, în condiţiile legislaţiei aplicabile;

*integritatea, reputaţia profesională şi prezentarea în procesul de selecţie.

Modalitate de evaluare a candidaţilor

Procesul de recrutare şi selecţie se va desfăşura etapizat şi va include analiza eligibilităţii dosarelor de candidatură, evaluarea experienţei profesionale şi manageriale, interviuri de selecţie, precum şi evaluarea competenţelor profesionale, manageriale şi comportamentale prin utilizarea unor instrumente specifice unor astfel de procese. Evaluarea va include teste psihometrice, studii de caz, exerciţii de simulare, prezentări, interviuri bazate pe competenţe şi alte instrumente de evaluare utilizate în recrutarea executivă. Candidaţii care îndeplinesc criteriile stabilite şi sunt selectaţi pentru etapele ulterioare vor fi informaţi cu privire la calendarul şi modalitatea de desfăşurare a fiecărei etape.

Etapele procedurii

Procedura de selecţie cuprinde următoarele etape:

*depunerea dosarelor de candidatură;

*evaluarea dosarelor şi verificarea eligibilităţii;

*evaluarea profesională şi managerială;

*stabilirea listei scurte de candidaţi;

*depunerea şi evaluarea declaraţiei de intenţie, elaborată în acord cu Scrisoarea de aşteptări, de către candidaţii incluşi pe lista scurtă;

*verificarea referinţelor profesionale;

*interviul final;

*numirea Directorului General în conformitate cu prevederile legale şi cu actele de organizare şi funcţionare aplicabile Regiei Autonome RASIROM.

Dosarul de candidatură

Dosarul de candidatură va cuprinde cel puţin:

1. Opis documente (numai în dosarul pe suport de hârtie);

2. Curriculum vitae;

3. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior depunerii candidaturii;

4. Certificatul de cazier judiciar, în termenul de valabilitate;

5. Certificatul de cazier fiscal, în termenul de valabilitate;

6. Copii ale:

a) actului de identitate;

b) certificatului de căsătorie sau ale altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;

c) diplomei de licenţă sau echivalentă;

d) diplomelor de absolvire a altor cicluri de studii universitare (dacă este cazul) - alte programe de licenţă, programe de master, doctorat, MBA.

e) documentelor care dovedesc experienţa profesională cerută (extras Reges/Revisal, copie carnet de muncă dacă este cazul), contracte de mandat/management, adeverinţe eliberate de angajatori, certificat constatator eliberat de ONRC, documente din care să reiasă experienţa în conducere;

f) documentelor din care reies rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul şi-a exercitat mandatul de administrator sau de director, altor documente însuşite prin semnătură şi ştampilă de emitent care să ateste contribuţia directă a candidatului la îmbunătăţirea performanţelor financiare ale societăţilor pe care le-a administrat/condus (dacă este cazul);

g) documente care atestă cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională;

h) alte documente relevante pentru susţinerea candidaturii.

Declaraţia de intenţie va fi solicitată candidaţilor calificaţi pe lista scurtă şi va fi depusă în condiţiile şi termenul comunicate ulterior în cadrul procedurii de selecţie.

7. Formulare:

a) F1 - Cererea de înscriere;

b) F2 - Declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea documentelor şi informaţiilor prezentate în dosar;

c) F3 - Acordul cu privire la obţinerea de date în vederea verificării informaţiilor;

d) F4 - Consimţământ de prelucrare a datelor cu caracter personal;

d) F5 - Declaraţia de interese.

Documentele necesare în procesul de recrutare şi selecţie, precum şi formularele de declaraţii se regăsesc pe site-ul Regiei Autonome RASIROM.

Depunerea candidaturilor

Pentru înscrierea la selecţie candidaţii vor depune dosarul de candidatură cel târziu în data de 10.09.2026, ora 16.30, atât în format letric cât şi în format electronic.

Dosarul în format letric (pe suport de hârtie)

Dosarele de candidatură pe suport de hârtie vor fi depuse personal sau trimise prin poştă sau curier, în plic închis, la registratura R.A. RASIROM, Strada Pinul Alb, nr. 3, Bucureşti, sector 2, pe care se va menţiona următorul text: „Candidatură Director General RASIROM/[Numele şi Prenumele candidatului]”.

Dosarul electronic

Transmiterea dosarului de candidatură şi în format electronic este obligatorie şi se va face la adresa de e-mail: recrutareDG@rasirom.ro

Reguli obligatorii pentru depunerea dosarelor de candidatură:

*Toate documentele prezentate în dosarul de candidatură vor fi în limba română.

*Documentele redactate într-o limbă străină se depun în copie certificată, însoţită de traducerea legalizată, efectuată de un traducător autorizat.

*Pentru studiile efectuate în străinătate se vor depune echivalările acestora, după caz.

*Mesajele e-mail de depunere a candidaturilor electronice, cât şi documentele ataşate vor trebui să conţină în mod obligatoriu numele şi prenumele candidatului (de exemplu „CV Popescu Ion”).

*Copiile documentelor solicitate vor fi scanate şi salvate ca documente separate, având în titlu numele documentului, numele şi prenumele candidatului - de exemplu ”Scrisoare Intenţie Popescu Ion”.

*Dosarele electronice NU vor fi transmise prin aplicaţii de transfer de fişiere (de ex: WeTransfer sau alte aplicaţii similare) - în cazul în care dimensiunea dosarului depăşeşte capacitatea mesajului, se vor transmite mai multe mesaje succesive numerotate (de exemplu ”Candidatura DG RA RASIROM Popescu Ion 1”, ”Candidatura DG RA RASIROM Popescu Ion 2”, etc.).

*Dosarele în format electronic vor fi transmise până la aceeaşi dată şi oră stabilite pentru depunerea dosarului de candidatură în format fizic la registratura R.A. RASIROM.

(C)

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb