AOAR cere Guvernului să sprijine mediul de afaceri şi creşterea competitivităţii

F. A.
Comunicate de presă / 3 februarie 2012

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a susţinut continuu necesitatea promovarii unei politici publice în favoarea creşterii competitivităţii economiei româneşti, pe orice cale posibilă, competitivitatea economică fiind o condiţie esenţială pentru a avea, chiar şi temporar, siguranţa unei stabilităţi macroeconomice, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

AOAR a considerat extrem de importantă creşterea capacităţii produselor româneşti de a se impune pe piaţa europeană, remarcând însă constant că aceste produse sunt în mod majoritar concepute în afara ţării.

AOAR a apreciat ca fiind limitată alocarea financiară negociată/acceptată de ţara noastră în cadrul Bugetului UE 2014-2020, ţinând cont de importanţa şi dimensiunile investiţiilor ce trebuie făcute pentru creşterea eficienţei energetice, producerea de energie din surse

regenerabile, retehnologizarea sau modernizarea unor companii.

AOAR constată cu regret că apelul făcut a rămas fără ecou la nivelul Primului Ministru şi a Ministrului Economiei, cerând personal Primului Ministru să solicite o analiză de urgenţă a situaţiei create şi să dispună măsurile ce se impun pentru a se asigura finanţarea tuturor proiectelor eligibile.

De asemenea, AOAR cere Guvernului să acţioneze cu determinare şi eficienţă pentru sprijinirea mediului de afaceri, măcar în puţinele cazuri în care o poate face, Asociaţia cosiderând că nu mai poate fi invocată " lipsa spaţiului fiscal", "greaua moştenire" sau orice alte justificări pentru lipsa aproape totală a unor măsuri autentice privind creşterea competitivităţii economice a ţării.

AOAR declară că avem nevoie de măsuri, viziune şi acţiuni concrete care să ateste, dincolo de declaraţii şi birocraţie, determinarea autorităţilor de a avea o economie româneasca mai competitivă, capabilă să producă, să vândă şi să asigure profit şi bunăstare .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0320
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3665
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9148
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.7983

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb