Taxarea suplimentară a jocurilor de noroc nu va duce la creşterea veniturilor la bugetul de stat ci va duce la migrarea masivă a jucătorilor către piaţa neagră, unde vor fi lipsiţi de orice protecţie, iar efectele economice şi sociale ale unei astfel de măsuri ar fi catastrofale, precizează Asociaţiei Operatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă din România (AOJND), într-un comunicat transmis redacţiei.
Operatorii de jocuri de noroc la distanţă plătesc deja, cumulat, taxe de până la 30% pe venitul brut şi orice creştere suplimentară ar fi economic nesustenabilă. Prin urmare, mare parte din povara financiară suplimentară se va regăsi în contribuţia participanţilor la joc, ceea ce va duce la migrarea acestora în masă către piaţa neagră a operatorilor nelicenţiaţi.
Potrivit unui sondaj realizatla solicitarea AOJND la începutul acestui an, 14,07% dintre participanţi au recunoscut că au jucat deja pe site-uri de jocuri de noroc nelicenţiate în România. Principalele motive invocate sunt premiile şi bonusurile mai atractive, 59,46% (care pot fi acordate doar de operatorii care nu plătesc taxe statului român n.n.), taxarea excesivă pe site-urile licenţiate (18,92%) şi lipsa nevoii de a justifica provenienţa sumelor jucate (11,76%).
De altfel, taxele colectate la bugetul de stat au scăzut cu aproape 17% în anul 2024, până la 689 milioane de euro, pe fondul creşterii valorii contribuţiilor şi taxelor în industria jocurilor de noroc, conform datelor oferite de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Jucătorii care vor migra în piaţa neagră nu vor mai beneficia de măsurile stricte de protecţie pe care operatorii licenţiaţi sunt obligaţi prin lege să le asigure, printre care posibilitatea de autoexcludere, limite de pariere, verificări de stare financiară şi de eligibilitate, precum şi campanii de informare referitoare la jocul responsabil.
"Taxarea suplimentară a industriei jocurilor de noroc nu va face decât să împingă un număr tot mai mare de jucători către operatorii neautorizaţi, lipsindu-i de orice formă de protecţie legală şi socială şi generând un risc semnificativ de proliferare a fenomenelor asociate dependenţei de jocuri de noroc, fraudei şi altor activităţi ilegale conexe”, a declarat Odeta Nestor, preşedinta AOJND, în comunicat.
Opinia Cititorului