AP: Netanyahu va vizita Casa Albă lunea viitoare

M.P.
Internaţional / 1 iulie, 07:14

AP: Netanyahu va vizita Casa Albă lunea viitoare

Preşedintele Donald Trump îl va primi lunea viitoare pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă pentru discuţii, în contextul în care liderul american intensifică presiunile asupra guvernului israelian şi a Hamas pentru a intermedia un acord de armistiţiu şi eliberarea ostaticilor, în scopul încheierii războiului din Gaza, relatează Associates Press, de la care menţionăm următoarele.

Vizita iminentă a fost confirmată de doi oficiali ai administraţiei americane, sub protecţia anonimatului, deoarece nu erau autorizaţi să comenteze public.

Aceasta va fi a treia vizită a lui Netanyahu la Casa Albă de când Trump a revenit la preşedinţie, în ianuarie, şi vine după ce Statele Unite s-au implicat direct în războiul Israelului cu Iranul prin atacarea unor situri nucleare iraniene. După ce a intermediat un armistiţiu între cele două ţări, Trump a transmis că îşi îndreaptă atenţia asupra încheierii luptelor dintre Israel şi Hamas.

Trump a declarat vineri reporterilor: „Credem că, în decurs de o săptămână, vom obţine un armistiţiu” în Gaza, fără a oferi alte detalii privind optimismul său.

Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus luni că Trump şi oficialii administraţiei sale sunt în contact permanent cu conducerea israeliană şi că oprirea conflictului din Gaza este o prioritate pentru preşedinte.

„Este sfâşietor să vezi imaginile care au venit din Israel şi din Gaza pe parcursul acestui război, iar preşedintele vrea ca acesta să se încheie”, a adăugat Leavitt. „Vrea să salveze vieţi.”

Ministrul israelian pentru afaceri strategice, Ron Dermer, se află în această săptămână la Washington pentru discuţii cu oficiali de rang înalt ai administraţiei americane privind armistiţiul din Gaza, Iranul şi alte subiecte.

Înapoi la articolul principal

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4345
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9329
Gram de aur (XAU)Gram de aur457.9246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb