Apărarea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, pe agenda reuniunii miniştrilor apărării din NATO

T.B.
Internaţional / 12 februarie, 09:33

Apărarea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, pe agenda reuniunii miniştrilor apărării din NATO

Miniştrii apărării din ţările NATO se întâlnesc joi la Bruxelles pentru a discuta despre apărarea Europei şi sprijinul pentru Ucraina, confruntându-se cu presiuni tot mai mari pentru a-şi asuma responsabilităţi suplimentare în contextul mutării priorităţilor SUA către alte regiuni, transmite DPA.

Reuniunea are loc după ce NATO a anunţat sporirea prezenţei sale în regiunea arctică, inclusiv Groenlanda, ca răspuns la declaraţiile repetate ale preşedintelui american Donald Trump privind interesul faţă de acest teritoriu autonom din cadrul regatului danez, notează DPA. Liderul de la Casa Albă a ameninţat cu anexarea Groenlandei de către SUA, argumentând că, dacă ţara sa nu face acest lucru, ar putea să o facă alte state, precum Rusia şi China, potrivit DPA.

La reuniunea de la Bruxelles, secretarul apărării american Pete Hegseth va fi reprezentat de adjunctul său, Elbridge Colby, arată DPA. Hegseth devine astfel al doilea membru al administraţiei americane care absentează de la o reuniune ministerială a NATO, după ce secretarul de stat Marco Rubio nu a participat la reuniunea miniştrilor de externe din decembrie 2025, precizează DPA.

Pete Hegseth i-a şocat anterior pe aliaţii din NATO la o reuniune a miniştrilor apărării desfăşurată anul trecut, când a făcut remarci acide referitoare la nivelul redus al cheltuielilor pentru apărare ale ţărilor europene şi la dependenţa lor militară de Statele Unite. De asemenea, el a respins ideea unei aderări a Ucrainei la NATO, informează DPA.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, miniştrii apărării din statele membre NATO vor discuta cu omologul lor ucrainean, Mihailo Fedorov, pentru prima dată de la preluarea mandatului de către acesta în ianuarie, menţionează DPA. La finalul reuniunii, Germania şi Regatul Unit vor prezida o întâlnire a aliaţilor apropiaţi ai Kievului, cu obiectivul de a obţine angajamente pentru un nou sprijin militar pentru Ucraina, conform DPA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb