APC solicită demiterea lui Mihai Ponea din funcţia de director general DGSA în ANSVSA

G.U.
Miscellanea #Protecţia consumatorilor / 30 august

Mihai Ponea (Sursă foto: ANSVSA)

Mihai Ponea (Sursă foto: ANSVSA)

Asociaţia Pro Consumatori îi solicită domnului Dr. Robert Viorel Chioveanu - Preşedinte - Secretar de Stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), să-l demită pe domnul Mihai Ponea din funcţia de director general al Direcţiei Generale Siguranţa Alimentelor pentru modul în care a încercat să inducă în eroare consumatorii în emisiunea lui Radu Tudor din seara zilei de 29 august 2021, orele 21.00, la o oră de maximă audienţă, cu privire la absenţa oxidului de etilenă din alimentele retrase de la vânzare în ultimele luni de marile reţele comerciale, informează instituţia într-un comunicat de presă.

''Directorul general Mihai Ponea a bagatelizat problema oxidului de etilenă din alimentele retrase de la comercializare! Cu toate că din notificările existente pe site-ul ANSVSA reiese foarte clar că în acele loturi de alimente retrase de la vânzare s-a identificat o concentraţie de oxid de etilenă ridicată, prezenţa acestei substanţe toxice pentru organism nefiind permisă în nicio cantitate în alimente, directorul general Mihai Ponea a indus în eroare telespectatorii postului Antena 3'', susţin reprezentanţii APC.

Potrivit Asociaţiei Pro Consumatori, directorul general Mihai Ponea a indus în eroare telespectatorii postului Antena 3 prin următoarele afirmaţii:

"Radu Tudor, moderator emisiune: Comunicatele ANSVSA pe care le vedeţi pe ecran menţionează faptul că aceste concentraţii depăşite de oxid de etilenă sunt inclusiv cancerigene. De ce trebuie noi, consumatorii din România, să ne confruntăm cu această problemă? De unde să ştim noi că acele produse nu sunt conforme? N-ar fi normal ca orice produs pe care îl găsim la raft să fie testat înainte de a fi pus la vânzare? Şi o să discutăm în această seară cu doi oameni care cunosc bine situaţia. Mihai Ponea, directorul general al Direcţiei de Siguranţă Alimentară din ANSVSA. - Bună seara, domnule Ponea. - Bună seara, domnule Radu Tudor. - Mulţumesc pentru faptul că sunteţi aici, şi cu doamna doctor Simona Gariciu, specialistă în boli de nutriţie şi diabet. - Bună seara, doamna doctor. - Bună seara, domnule Tudor. - Vă mulţumesc frumos că sunteţi aici. O să vă întreb direct, domnule Ponea ce este cu acest oxid de etilenă şi de ce în avalanşă descoperiţi foarte multe produse care conţin acest oxid. - Domnule Radu Tudor, în primul rând ar trebui să facem câteva precizări. În ultimele două luni, într-adevăr, ANSVSA, a rechemat şi a retras de pe piaţă în jur de trei milioane de alimente, produse alimentare. Dar aceste produse, în urma analizelor efectuate, nu s-a identificat în aceste produse alimentare oxidul de etilenă. Motivul retragerii şi rechemării de la consumatori a fost pe principiul precauţiei. Este foarte important un pic să lămurim istoricul oxidului de etilenă care a apărut în Europa încă de la sfârşitul anului 2020. Acel aditiv E410 în componenţa căruia avem acea gumă de guar este un arbore din Asia, care pe timpul transportului a fost tratat cu un dezinfectant, lucru interzis în Europa şi permis în ţările asiatice. Când s-a constatat că în acest aditiv există cantităţi infime de oxid de etilenă, oxidul de etilenă a intrat în compoziţia E410 care a intrat în îngheţată, în sucuri sau alte produse alimentare. În toate analizele repet, efectuate, în îngheţată, chifteluţe, suc şi alte produse, nu s-a identificat acest oxid de etilenă, sub limita detectabilă."

Asociaţia Pro consumatori redă câteva pasaje din notificările postate pe site-ul ANSVSA la secţiunea Siguranţa alimentelor şi sănătate publică/Rechemare/Retragere produse alimentare:

"Vă informăm că Maspex România recheamă produsele Figo menţionate mai jos. Compania Maspex România, în calitate de producător al mărcii de băutură răcoritoare Figo, produs în România, a fost informată de către unul dintre furnizorii săi cu privire la existenţa substanţei oxid de etilenă ce depăşeşte limitele permise de reglementările în vigoare, într-un ingredient al materiilor prime care ni s-a livrat." Sursa: Notificări Kaufland, Cora de pe site-ul ANSVSA din data de 16 august 2021, Metro, Selgros de pe site-ul ANSVSA din data de 14 august 2021.

"Compania Macromex, în calitate de proprietar al mărcii de îngheţată La Strada, produsă în Franţa, a fost informată de către unul din furnizorii săi cu privire la o problemă a stabilizatorilor de plante, al căror conţinut de oxid de etilenă depăşeşte limitele premise de reglementările în vigoare." Sursa: Notificări: Lidl din data de 10 august 2021 de pe site-ul ANSVSA, Kaufland din data de 6 august 2021, Mega Image, Carrefour şi Selgros din data de 5 august 2021 de pe site-ul ANSVA.

De asemenea, experţii APC i-au reamintit directorului general ANSVSA că în perioada 11 iunie 2021 - 9 august 2021 au fost retrase zeci de loturi de îngheţată din mărcile Bounty, Twix, Snikers, Milka, KitKat, mărcile proprii de îngheţată Carrefour, respectiv Cora, pentru următorul motiv: "constatându -se rezultate necorespunzătoare la analizarea unui ingredient utilizat la fabricarea produselor, având un nivel peste limitele legale de oxid de etilenă."

Totodată, în cursul acestei dimineţi, Asociaţia Pro Consumatori a informat Comisia Europeană şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară în legătură cu prestaţia lamentabilă şi duplicitară a directorului general Mihai Ponea cu privire la dezinformarea consumatorilor români referitor la inexistenţa oxidului de etilenă din alimentele retrase de la vânzare prin intermediul notificărilor postate de operatorii economici din domeniul comerţului de pe site-ul ANSVA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro