A.P.C.E.: Legea prosumatorilor ajunge mâine la vot final în Camera Deputaţilor

A.B.
Miscellanea / 14 octombrie 2025

A.P.C.E.: Legea prosumatorilor ajunge mâine la vot final în Camera Deputaţilor

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.) avertizează că „Legea prosumatorilor” - PL-x 605/2023 - urmează să fie dezbătută şi supusă votului final marţi, 15 octombrie 2024, în Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Actul normativ este considerat esenţial pentru buna funcţionare a pieţei prosumatorilor şi pentru stimularea tranziţiei energetice, putând rezolva peste 90% dintre problemele majore cu care se confruntă în prezent aceştia, după aproape trei ani de blocaj legislativ.

Printre principalele prevederi ale proiectului se numără compensarea lunară a facturilor pentru energia injectată în reţea, eliminarea termenului de 24 de luni pentru păstrarea surplusului de energie, clarificarea obligaţiilor furnizorilor şi posibilitatea compensării cantitative între mai multe locuri de consum ale aceluiaşi prosumator.

Deşi toate partidele parlamentare şi-au declarat sprijinul pentru această iniţiativă, rămâne de văzut rezultatul votului de mâine. Legea a fost retrimisă Parlamentului spre reexaminare de către Preşedintele României în decembrie 2023.

A.P.C.E. a transmis astăzi un punct de vedere oficial tuturor grupurilor parlamentare, solicitând adoptarea de urgenţă a legii, în beneficiul celor peste 250.000 de prosumatori activi din ţara noastră.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb