Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă finalizarea proiectelor de investiţii derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care cinci sedii APIA din ţară au fost renovate şi eficientizate din punct de vedere energetic, potrivit unui comunicat de presă emis de Apia.
Conform comunicatului, fondurile puse la dispoziţie pentru reabilitarea termică a clădirilor cu destinaţia de sedii APIA din Bihor, Gorj, Harghita, Hunedoara şi Mureş au fost în valoare de 22.779.772,89 milioane de lei, din care 14.829.704,83 milioane de lei finanţare provenită de la Uniunea Europeană.
Investiţiile realizate prin PNRR au contribuit la modernizarea infrastructurii administrative a APIA, prin lucrări de renovare energetică şi reabilitare termică a clădirilor, cu efecte pe termen lung asupra reducerii costurilor de funcţionare ale instituţiei.
Prin atragerea finanţării nerambursabile disponibile prin PNRR, APIA a diminuat efortul financiar suportat de la bugetul de stat, valorificând oportunitatea oferită de fondurile europene pentru realizarea acestor investiţii.
Investiţii realizate de APIA prin PNRR:
APIA Centrul Judeţean Bihor - renovarea energetică a clădirii sediului din municipiul Oradea şi amplasarea unei staţii de încărcare a autovehiculelor electrice. Investiţia realizată generează o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/mp/an) cu 90,38%, a consumului de energie primară totală cu 77,33% deteminând o reducere a nivelului anual al gazelor cu efect de seră cu 90,77%. De asemenea, a fost extinsă suprafaţa de lucru prin mansardarea podului, de la 858 mp iniţial la 1.110 mp. Prin acest proiect consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile a crescut de la 0 la 38,86 kWh/mp/an.
APIA Centrul Judeţean Gorj - reabilitarea termică şi modernizarea energetică a sediului Centrului Local Târgu Jiu în suprafaţă de 368 mp. Investiţia realizată generează o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/mp/an) cu 79,37%, a consumului de energie primară totală cu 58,27% deteminând o reducere a nivelului anual al gazelor cu efect de seră cu 78,19%. Prin acest proiect consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile a crescut de la 0 la 57,5 kWh/mp/an.
APIA Centrul Judeţean Harghita - renovarea energetică a clădirii sediului din municipiul Miercurea Ciuc în suprafaţă de 1.245 mp. Investiţia realizată generează o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/mp/an) cu 51,50%, a consumului de energie primară totală cu 59,31% deteminând o reducere a nivelului anual al gazelor cu efect de seră cu 92,13%. Prin acest proiect consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile a crescut de la 0 la 72,18 kWh/mp/an.
APIA Centrul Judeţean Hunedoara - renovarea energetică a clădirii sediului din municipiul Deva şi amplasarea unei staţii de încărcare a autovehiculelor electrice. Investiţia realizată generează o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/mp/an) cu 84,82%, a consumului de energie primară totală cu 77,29% deteminând o reducere a nivelului anual al gazelor cu efect de seră cu 78,64%. De asemenea, a fost extinsă suprafaţa de lucru de la 700 mp iniţial la 784 mp. Prin acest proiect consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile a crescut de la 0 la 44,79 kWh/mp/an.
APIA Centrul Judeţean Mureş - renovarea energetică a clădirii sediului din municipiul Târgu Mureş în suprafaţă de 2.128 mp şi amplasarea unei staţii de încărcare a autovehiculelor electrice. Investiţia realizată generează o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/mp/an) cu 81,15%, a consumului de energie primară totală cu 67,56% deteminând o reducere a nivelului anual al gazelor cu efect de seră cu 90,76%. Prin acest proiect consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile a crescut de la 0 la 47,6 kWh/mp/an.
APIA mulţumeşte în mod deosebit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru sprijinul constant şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), în calitate de coordonator de reformă pentru colaborarea instituţională pe parcursul perioadei 2022-2026.
Rezultatele obţinute reflectă efortul comun al APIA - Aparat Central, al Centrelor Judeţene implicate, al MADR şi al MDLPA care au contribuit împreună la accesarea, implementarea şi finalizarea cu succes a proiectelor finanţate prin PNRR.
APIA va continua să urmărească oportunităţile de finanţare disponibile pentru modernizarea instituţiei şi eficientizarea activităţii, astfel încât să ofere servicii cât mai bune beneficiarilor.




















































Opinia Cititorului