Aplicaţia e-Terra funcţionează, iar volumul ridicat de solicitări este în curs de procesare

Z.B.
Politică / 17 august, 15:27

Aplicaţia e-Terra funcţionează, iar volumul ridicat de solicitări este în curs de procesare

Aproximativ 100.000 de cereri au fost soluţionate în perioada 11-17 august, în condiţiile în care, la nivelul tuturor oficiilor de cadastru, au fost înregistrate 165.146 de cereri, în perioada 11-14 august 2026. În cursul zilei de vineri, 14 august, au fost înregistrate 31.608 de cereri, dintre care 9.584 au fost solicitări de extrase de carte funciară pentru informare, iar 5.919 au fost solicitări de extrase de carte funciară pentru autentificare, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României remis redacţiei.

Volumul ridicat de solicitări este determinat, în principal, de acumularea cererilor în perioada în care aplicaţia e-Terra nu a fost disponibilă. Reluarea funcţionării e-Terra permite procesarea acestor solicitări, iar gestionarea acestora şi revenirea cât mai rapidă la fluxurile normale de lucru este prioritară pentru ANCPI, transmite Guvernul.

Personalul ANCPI lucrează pentru recuperarea activităţii restante, cu respectarea termenelor şi procedurilor legale aplicabile. Volumul este mare, dar este gestionat, iar măsurile adoptate urmăresc fluidizarea procesării şi reducerea timpilor de aşteptare, se arată în comunicat.

Echipele tehnice şi operaţionale monitorizează permanent funcţionarea aplicaţiei e-Terra şi volumul de solicitări înregistrate la nivelul oficiilor teritoriale. În funcţie de evoluţia încărcării sistemului, sunt implementate măsuri pentru optimizarea performanţei aplicaţiei şi fluidizarea procesării cererilor, potrivit Guvernului.

Volumul ridicat de solicitări înregistrate într-un interval scurt poate genera timpi de aşteptare mai mari, atât în ceea ce priveşte accesarea aplicaţiei, cât şi procesarea unor cereri. ANCPI acordă prioritate soluţionării activităţii restante şi urmăreşte reducerea progresivă a volumului acumulat, conform sursei.

În aplicaţia e-Terra poate fi efectuată plata cu cardul, acolo unde serviciul şi fluxul aferent permit acest tip de plată, informează documentul.

Măsurile de reluare a funcţionării vizează, în această etapă, exclusiv sistemul integrat e-Terra. Reluarea funcţionării e-Terra este un pas important în procesul de revenire la normalitate. Celelalte platforme online gestionate de ANCPI - Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni (RTI), MyEterra, Registrul proprietarilor, Titluri de proprietate şi Geoportal - urmează să fie repuse în funcţiune etapizat, după finalizarea verificărilor necesare. Reluarea funcţionării fiecărei platforme va fi anunţată în prealabil partenerilor şi publicului, prin canalele oficiale de comunicare, se arată în document.

Reamintim că, pentru informaţii şi îndrumare privind accesarea şi utilizarea aplicaţiei e-Terra, precum şi pentru situaţiile întâmpinate în procesul de reluare a activităţii, ANCPI pune la dispoziţia utilizatorilor următoarele linii telefonice dedicate de Call Center: 0749 012 525, 0749 016 331, 0735 950 582, transmite Guvernul României.

ANCPI recomandă utilizatorilor să apeleze aceste numere pentru informaţii şi suport şi, pe cât posibil, să evite deplasările suplimentare la sediile oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară atunci când situaţia poate fi clarificată telefonic, informează comunicatul.

ANCPI va informa în continuare publicul şi partenerii cu privire la evoluţia activităţii, măsurile adoptate pentru reducerea volumului de solicitări şi repunerea în funcţiune, etapizat, a celorlalte sisteme informatice, conchide documentul.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2419
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1284
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.5782

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb