APMGR membru al EGA

F. A.
Comunicate de presă / 22 noiembrie 2011

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) este, începând cu luna noiembrie, membru al Asociaţiei Europene a Medicamentelor Generice (EGA), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

În calitate de partener, APMGR va putea să îşi desemneze un reprezentat în Consiliul Director, cu statul de observator, precum şi reprezentanţi în cadrul comisiilor şi al grupurilor de lucru ale EGA.

"Pentru prima dată, vocea comună autorizată şi interesele producătorilor români de medicamente generice se face auzită, cu aceeaşi intensitate cu care îşi spun cuvântul producătorii de medicamente generice din Marea Britanie, Franţa, Germania, Danemarca, Austria şi alte state europene importante. În acelaşi timp, acceptarea Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România ca partener al EGA certifică calitatea site-urilor de producţie locale, importanţa lor pentru economia locală şi europeană, şi demonstrează că eforturile susţinute ale membrilor APMGR se aliniază obiectivelor EGA," au declarat reprezentanţii APMGR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb